MENIU

Motivul pentru care Ferrari nu vrea să mai audă de industria auto

Ferarri nu vrea să mai fie asociat cu industria auto

Ferrari vrea să se listeze pe bursa de la New York şi cere să fie evaluat ca un producător de bunuri de lux, cum sunt Prada şi Hermes International, nu ca un producător auto.

Ferrari ar putea fi evaluată la 10-11 miliarde de euro, în oferta publică iniţială prin care grupul Fiat Chrysler Automobiles vrea să vândă o participaţie de 10% la divizia producătoare de automobile de lux, potrivit unor persoane apropiate situaţiei, citate de Bloomberg.

Evaluarea s-ar putea modifica pe fondul volatilităţii pieţei provocată de izbucnirea scandalului din jurul Volkswagen, care a trişat în timpul testelor de poluare ale unora dintre modelele diesel ale grupului, cu ajutorul unui soft ilegal, scrie Mediafax.

Directorul general al Fiat Chrysler, Sergio Marchionne, care este şi preşedinte ale Ferrari, a insistat în ultimele luni că marca trebuie evaluată ca un producător de bunuri de lux, cum sunt Prada şi Hermes International, nu ca un producător de automobile.

Acele companii sunt tranzacţionare la peste 20 de ori profitul operaţional, mai mult decât dublu comparativ cu media evaluărilor producătorilor auto.

"O evaluare ca un producător de lux este justificată de capitalul Ferrari, marjele de profit şi lipsa de elasticitate a preţurilor", a declarat Adam Wyden, fondator al ADW Capital Partners, companie care deţine acţiuni Fiat Chrysler.

Ferrari ar putea fi evaluată la 12-14 ori profitul înainte de dobânzi, taxe, depreciere şi amortizare (EBITDA) estimat pentru 2015, a spus una dintre surse.

Ferrari a dus o politică de restricţionare a vânzărilor la circa 7.000 de automobile pe an pentru a proteja reputaţia premium a maşinilor, dar intenţionează totuşi să majoreze producţia, care include modele precum 488 Spider, de 235.000 de euro, de la circa 7.200 de vehicule în acest an la 9.000 de unităţi în 2019.

Mai multe articole despre:
Ferrari