Motivare condamnare Relu Fenechiu: Dispreț total față de banul public
Fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu și ceilalți inculpați din dosarul "Transformatorul" au obținut venituri considerabile în detrimentul unei instituții publice, dovedind "un total dispreț față de banul public", se arată în motivarea de condamnare dată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Instanța supremă a dat publicității miercuri motivele pentru care un complet format din cinci judecători, condus de Livia Stanciu, l-a condamnat în ianuarie 2014 pe Relu Fenechiu la 5 ani de închisoare cu executare în dosarul "Transformatorul".
"Faptele săvârșite de către inculpații Fenechiu Relu, Fenechiu Lucian și Damian Mihai Bogdan întrunesc elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă continuată și calificată. În acest context, instanța de control judiciar își însușește opinia exprimată de prima instanță, în sensul că activitatea infracțională ce a făcut obiectul prezentei cauze a avut ca unic scop obținerea de către complici a unor venituri considerabile în detrimentul patrimoniului unei instituții publice, dovedind un total dispreț față de banul public. Acest dispreț pentru finanțele unei instituții publice, dar și pentru mii de persoane fizice și juridice, conturează profilul inculpaților care, în schimbul unor avantaje imediate, au acceptat să încalce legea", se arată în motivare, potrivit agerpres.ro.
În opinia judecătorilor, în ultimii ani, în condițiile în care în societatea românească asistăm la o tendință de creștere a faptelor de corupție, ce au căpătat o amploare deosebită, "se impune ca justiția să riposteze cu fermitate ori de câte ori se probează asemenea cazuri, ca o dovadă a faptului că statul de drept nu asistă pasiv la amplificarea și propagarea acestora, la toate nivelurile, ci dimpotrivă, funcționează și, mai ales, reacționează prin autoritățile și pârghiile specifice puse în slujba propriilor cetățeni".
Pe de altă parte, instanța apreciază că foștii directori în cadrul SISEE Moldova, Ioan Turbatu, Ion Mărghidan și Petru Andronache, și-au îndeplinit defectuos îndatoririle de serviciu, constând în încălcarea dispozițiilor referitoare la derularea procedurilor pentru atribuirea contractelor de achiziție publică către firmele lui Relu Fenechiu.