MENIU

Monica Macovei, despre decizia CCR: "Problema e retroactivitatea. Se aruncă în aer niște dosare"

<p>Monica Macovei</p>

Monica Macovei a comentat la emisiunea Jocuri de Putere, la Realitatea TV, decizia Curții Constituționale privind interceptările apreciind că principala problemă este cea a retroactivității. Decizia a aruncat în aer niște dosare aflate acum în judecată și a generat multă impredictibilitate lăsând la latitudinea fiecărui judecător să ia decizia privind folosirea probelor, a spus Macovei.  

Europarlamentarul Monica Macovei crede că multe dosare sunt aruncate în aer de decizia CCR privind interceptările și că aceasta generează multă impredictibilitate.

"Să spunem că CCR a decis corect: nu mai vrem ca SRI să facă ascultările. În Europa metodele sunt împărțite. În Polonia, sunt folosite serviciile de informații, spre exemplu (...) Problema este retroactivitatea.  Se aruncă în aer niște dosare la care s-a muncit, s-au cheltuit bani publici. Justiția trebuie să fie previzibilă", a declarat Macovei.

Fostul ministru al Justiției a observat că motivarea CCR precizează inițial că decizia se aplică doar pentru viitor, dar că ulterior apare o altă propoziție, care afirmă că decizia se aplică și dosarelor în curs. "În momentul în care spui că se aplică dosarelor în curs, asta înseamnă că dosarelor trimise în judecată li se aplică aceste noi reguli. Deci fiecare judecător va decide dacă ține sau nu această probă a interceptării, a filajului", a spus Macovei.

Europarlamentarul a arătat că nu este normal ca probele care au fost făcute la o dată la care erau constituționale să fie scoase din dosare.

Ce urmează?

"Dacă se scot aceste probe, judecătorul va trebui să decidă dacă restul probelor sunt suficiente pentru condamnarea persoanei respective. De ce aruncăm în aer niște dosare? Deși CCR argumentează că legea trebuie să fie previzibilă și clară, ei au creat o impredictibilitate foarte mare. Noi nu știm cum vor fi soluționate aceste decizii", a mai spus Macovei.  

Mai multe articole despre:
Monica Macovei dosare SRI interceptări probe CCR