MENIU

Mona Muscă aşteaptă decizia Curţii de Apel

Curtea de Apel se va pronunţa azi în cazul contestaţiei depuse de Mona Muscă împotriva deciziei CNSAS. Deputatul susţine că verdictul conform căruia ar fi făcut poliţie politică este incorect.

Săptămâna trecută, Mona Muscă şi-a susţinut în faţa magistraţilor Curţii de Apel Bucureşti, contestaţia depusă împotriva deciziei CNSAS. Fostul deputat liberal a refuzat să spună ce argumente le-a prezentat magistraţilor, dar a declarat că speră că situaţia ei va fi clarificată.

Avocatul său, Valeriu Stoica, susţine că nu există nicio probă care să demonstreze calitatea de colaborator al poliţiei politice al acesteia.

În urmă cu jumătate de an, Mona Muscă a recunoscut că a semnat un angajament cu fosta Securitate, sub numele de cod Dana. Deputatul liberal-democrat afirmă însă că a dat informaţii doar conducerii Facultăţii de Filologie de la Universitatea din Timişoara despre câţiva studenţi străini, fără să facă poliţie politică.
Mai multe articole despre:
CNSAS Mona Muscă