Mohammad Murad: Este cel mai slab sezon estival din ultimii 30 de ani
Omul de afaceri Mohammad Murad a făcut o analiză a acestui sezon estival, afirmând că este cel mai slab din ultimii 30 de ani. El a precizat că în ultima săptămână au fost pe litoral 80 – 90.000 de turişti, iar în aceeaşi perioadă a anului trecut erau 140.000. Murad a mai afirmat că hotelierii nu au crescut preţurile, în condiţiile în care tarifele la alimente şi utilităţi s-au mărit.
Mohammad Murad a postat, luni, pe pagina sa de Facebook, un clip video în care analizează situaţia turismului de pe litoralul românesc.
„Este un sezon foarte slab. E un număr foarte mic de persoane care se află pe litoral, de turişti. Săptămâna asta a fost record – 80.000, 90.000 de persoane în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut când au fost 140.000. Chiar am ajuns la 180.000 anul trecut.
Multe persoane se întreabă de ce. Presa şi comentariile pe Facebook spun că preţurile sunt foarte mari pe litoral. Hotelierii nu au crescut preţurile cu toate că au crescut partea de alimente şi utilităţi în proporţie de 50-60 la sută. Preţurile de anul trecut s-au menţinut chiar dacă am avut această creştere şi hotelierii nu au avut intenţia de a creşte, în special prin luna martie când a căzut toată piaţa, motivul a fost foarte clar, războiul din Ucraina, ne-am trezit că s-au blocat vânzările şi cred că a fost un motiv să fim foarte atenţi la piaţă. Astăzi este cel mai slab sezon din ultimii 30 de ani. Numărul de turişti aflaţi pe litoral este cel mai mic din ultimii 30 de ani”, a declarat Murad.
El a identificat şi câteva din problemele staţiunii Mamaia şi anume numărul mare de blocuri, calitatea plajei lărgite.
“Mamaia a fost transformată într-un cartier de oraş. Mamaia are zeci de blocuri, sute de blocuri,care sunt construite haotic şi care nu au spaţii verzi, nu au plaja total, din păcate. Era insuficientă, acum suficientă este, dar datorită acelei intervenţii de anul trecut au fost probleme de calitate, de profunzime a apei chiar la malul mării. Sunt probleme care cred că în timp se vor rezolva, dar astăzi plajele sunt goale, din păcate”, a afirmat omul de afaceri.