MENIU

Modelul Andre Bîrleanu, ARESTAT pentru viol - El ar fi sechestrat și agresat o femeie

Modelul Andre Bîrleanu, ARESTAT pentru viol - El ar fi sechestrat și agresat o femeie

Andre Bîrleanu, cunoscut pentru cariera sa în industria modei, a fost arestat în București în urma unui incident grav petrecut ieri. Bîrleanu este acum în custodia autorităților și se confruntă cu acuzații de agresiune, sechestru și viol asupra unei tinere.

Andre Bîrleanu a fost arestat în Capitală, după ce ar fi obligat o femeie să meargă în locuința lui, apoi ar fi sechestrat-o și ar fi întreținut relații intime fără voia ei. Modelul este acuzat acum de viol și lipsire de libertate.

Vivien Adrian Bîrleanu, pe numele său întreg, a fost arestat în București de Judecătoria Sectorului 5. Magistrații au emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele lui, după ce a fost acuzat de viol și lipsire de libertate.

Andre Bîrleanu se afla alături de o femeie în noaptea de 27 septembrie 2023, când acesta a rugat-o să urce la el acasă, însă ea a refuzat. După ce aceasta a refuzat propunerea lui, el ar fi luat-o la bătaie și a urcat-o forțat în casa lui, unde ulterior ar fi început să o lovească.

La o zi distanță, femeia a scăpat din apartamentul lui și a mers de urgență la Poliție. Aceasta a depus o plângere penală și mai apoi s-a dus la Medicina Legală pentru a-și scoate un certificat medico-legal. Doctorii au stabilit că rănile pe care le-a suferit tânăra au nevoie de mai multe zile de îngrijire medicală, mai exact 4-5 zile, potrivit informațiilor apărute în presă.

Mai multe articole despre:
andre birleanu model viol arest