Moarte SUSPECTĂ în județul Vaslui: bărbat, găsit fără suflare, în plină stradă. Poliția a deschis dosar penal
Un bărbat în vârstă de 49 de ani a fost găsit în stare de inconştienţă, marţi seara, pe un drum din comuna Dăneşti, județul Vaslui. Din păcate, echipajul de prim-ajutor solicitat să intervină la fața locului nu a putut face nimic pentru acesta, declarând decesul.
"La faţa locului a fost deplasată o ambulanţă SMURD tip B2, cu echipaj de prim-ajutor. Paramedicii au găsit un bărbat în stare de inconştienţă. Au fost începute manevrele de resuscitare, între timp sosind la locul intervenţiei şi o ambulanţă tip C, cu medic, aparţinând SAJ Vaslui. Din nefericire, după efectuarea manevrelor de resuscitare, medicul de pe ambulanţă a fost nevoit să declare decesul victimei", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Vaslui, Marius Stanciu, citat de Agerpres.
Autorităţile au demarat o anchetă, urmând să stabilească dacă bărbatul a fost victima vreunei infracţiuni.
"Marţi seara, am fost sesizaţi de către un medic din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Vaslui cu privire la faptul că a fost constatat decesul unui bărbat de 49 de ani, care a fost găsit căzut, sângerând, pe un drum public din localitatea Emil Racoviţă, comuna Dăneşti", a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.
Potrivit lui Gheorghiță, în cauză a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, urmând a fi efectuate cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs decesul.