Moarte învăluită în mister. Un tânăr de 18 ani, dispărut la sfârșitul anului trecut, a fost găsit mort în Râul Moldova
Moartea unui tânăr de 18 ani din Iași este învăluită în mister. Băiatul, elev de seminar, a dispărut la sfârșitul anului trecut și a fost găsit, abia acum, mort în Râul Moldova. Anchetatorii urmează să stabilească dacă a fost vorba despre o sinucidere sau dacă tânărul a fost victima unei crime.
Dionisie a plecat de acasă pe 8 decembrie şi de atunci nu s-a mai ştiut nimic de el. Era elev în ultimul an la Liceul Teologic „Episcop Melchisedec Ştefănescu“ din Roman, la clasa de religie pastorală, iar în dimineaţa în care a dispărut şi-a condus prietena la liceu.
Când au văzut că se înserează, iar băiatul nu mai vine, părinții l-au sunat, însă nu au reușit să dea de el. După câteva ore, au anunțat poliția.
Tatăl băiatului spune că telefonul mobil era închis. A aflat apoi că mobilul fusese amanetat.
Părinții sperat până în ultima clipă că băiatul e în viață. Acum, familia a primit vestea tragică. Trupul lui Dionisie a fost scos din Apele Moldovei, la Cotu Vameş, în județul Neamț.
„Polițiștii au stabilit identitatea persoanei, un tânăr în vârstă de 18 ani, din județul Iași, a cărui dispariție a fost mediatizată la data de 9 decembrie 2022. Corpul acestuia a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Neamț, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii, cu exactitate, a cauzei decesului”, a explicat Ciofu Ramona, purtător de cuvânt al IPJ Neamț.
Anchetatorii încearcă să afle acum ce s-a întâmplat de fapt. Se ia în calcul și varianta unei crimei.