Moarte învăluită în mister, la Iași: o doctoriță s-a sinucis, la 26 de ani
Tragedie fără margini, în Iași. O doctoriță de 26 de ani și-a pus capăt zilelor. Nimeni nu își explică de ce a recurs la gestul extrem. Vecinii spun că tânăra s-ar fi certat, în urmă cu doar câteva zile, cu un băiat, iar de atunci nu ar mai fi auzit nimic de ea. O anchetă urmează să stabilească toate datele. Vă avertizăm că detaliile care urmează au un puternic impact emoțional.
Diana venise de la Botoșani la Iași hotărâtă să devină medic. A urmat cursurile Universității de Medicină și Farmacie, iar la 26 de ani era rezident în cadrul Spitalului de Oncologie „Victoria”.
Tânăra locuia singură în apartamentul din centrul orașului, iar zilele trecute a recurs la un gest pe care nimeni nu și-l poate explica: a băut peste un litru de antigel. Aceasta nu a lăsat niciun bilet de adio.
Potrivit presei locale, fratele ei ar fi fost cel care a găsit-o inconștientă.
Doctorița a fost transportată de urgență la spital, unde a stat internată și intubată. Tot acolo, tânăra s-a stins din viață.
Apropiații doctoriței au declarat anchetatorilor că tânăra nu ar fi fost implicată într-o relație. De cealaltă parte, portatul complexului unde locuia victima spune că aceasta s-a certat recent cu un băiat. Atunci, doctorița ar fi aruncat cu ghivece de flori pe hol.
Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs nenorocirea.