MENIU

Mitrea: Sechelariu a mărit de mai multe ori prețul lucrărilor la casa mamei mele

Mitrea: Sechelariu a mărit de mai multe ori prețul lucrărilor la casa mamei mele

Miron Mitrea a declarat, luni, la instanța supremă, că Sergiu Sechelariu a mărit de mai multe ori prețul inițial stabilit pentru lucrările de la casa mamei sale, că acestea nu au fost de calitate superioară și că a plătit integral orice intervenţie făcută la respectivul imobil.

Mitrea a dat, luni, o declarație în fața judecătorilor de la instanța supremă, în care a explicat modul în care s-au derulat manoperele de renovare de la casa mamei sale, despre care procurorii anticorupție susțin că au fost făcute gratuit de o firmă băcăuană, în schimbul numirii și menținerea Irinei Paula Jianu la conducerea Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC).

El a spus, cu acest prilej, că "profesioniștii din Bacău făcuseră un stâlp în mijlocul băii".

"Toate discuțiile privind antamarea au fost cu Sergiu Secheleriu. Tot el s-a ocupat de obținerea autorizației, lucru parțial recunoscut de el. Chestiile tehnice le-a discutat cu mine, partea financiară, cu mama. Singura parte pe care nu o știu e cum s-a făcut recepția", a arătat Mitrea, în faţa instanţei.

A doua autorizație, a precizat el, i-a fost dată de Sechelariu "în mână", context în care acesta i-ar fi cerut un miliard de lei lei în plus pentru lucrări.

Miron Mitrea a mai arătat că deși a plătit factura mărită, "în iarna anului 2001 spre 2002 a căzut coșul de la casă, în primăvară a căzut din nou, iar fațada s-a crăpat".

"Coșul nu a fost izolat de cei care au lucrat acolo, ca să facă economie la materiale, iar la fațadă au folosit materiale mai vechi. În toamnă, l-am reparat pe cheltuiala mea", le-a spus Mitrea magistraților.

Referitor la banii ceruți de Sechelariu, Mitrea a precizat că la începutul anului acesta a solicitat 30.000 de dolari în contul lucrărilor.

"În familie, jucau foarte mult poker. Pierduse banii și trebuia să plătească mama o parte mai consistentă, ca să acopere datoriile. Banii nu au fost dispuși imediat, dar i-am dat într-o săptămână. I-am dat de față cu mama, soția și soacra. I-am dat un plic la mine în casă", a declarat Mitrea.

Instanța a stabilit un nou termen în acest dosar pentru 16 mai, când vor continua audierile.

În 25 octombrie 2013, procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Miron Mitrea, ministru al Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei în perioada 2000 - 2004, în prezent deputat PSD, pentru luare de mită, instigare la fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, ultimele două infracţiuni în legătură directă cu infracţiunea de luare de mită.

În acelaşi dosar a fost trimisă în judecată şi Irina Paula Jianu, fost inspector de stat şef adjunct la Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC), ulterior inspector general de stat în construcţii la ISC, pentru dare de mită în formă continuată, folosire cu rea credinţă a bunurilor societăţilor comerciale într-un scop contrar intereselor acestora, fals intelectual la legea contabilităţii, fals în înscrisuri sub semnătură privată, ultimele trei infracţiuni sub forma participaţiei improprii, în formă continuată.

De asemenea, Nicolae Popescu, arhitect şef al Primăriei Voluntari la data faptelor, este judecat în acest dosar pentru fals material în înscrisuri oficiale şi favorizarea infractorului, ambele în legătură directă cu infracţiunea de luare de mită.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în perioada 2001- 2002, Miron Mitrea, ministru al Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei la acea dată, a pretins şi primit de la Irina Paula Jianu foloase necuvenite în valoare de 520.000 de lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcţii, amenajare şi dotare care au fost executate de societăţile Conimpuls SA Bacău, Vertcon SA Bacău, Durimpuls SRL Bacău şi Regal Glass SRL Bacău la un imobil din Voluntari, judeţul Ilfov, proprietatea mamei lui Mitrea.

"Foloasele necuvenite au fost pretinse şi primite în schimbul numirii şi menţinerii Irinei Paula Jianu în funcţia de inspector şef adjunct şi inspector şef al ISC. La momentul numirii în funcţia publică Irina Paula Jianu avea calitatea de vicepreşedinte, respectiv acţionar la societăţile comerciale menţionate", au scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.

Cei trei inculpaţi au fost trimişi iniţial în judecată în 5 martie 2009, însă ICCJ a dispus ca dosarul să ajungă din nou la Direcţia Naţională Anticorupţie, din cauza unor vicii de procedură. În 26 aprilie 2012, procurorii DNA l-au anunţat pe Miron Mitrea că încep din nou urmărirea penală împotriva lui, iar dosarul a fost înregistrat la ICCJ în 25 octombrie 2013.

Camera Deputaţilor a respins, în 13 august 2008, solicitarea DNA de avizare a începerii urmăririi penale în cazul lui Miron Mitrea.

Social-democratul Miron Mitrea şi-a anunţat, la începutul lunii septembrie 2008, în plenul Camerei Deputaţilor, demisia din acest for, motivând că recurge la acest gest pentru a nu i se mai spune că se ascunde în spatele imunităţii.