Misterul relicvelor egiptene din sudul Moldovei. Pe teritoriul românesc nu s-a mai găsit aşa ceva
Artefactele scoase la lumină de arheologi, în 1982, pe actualul teritoriu al combinatului siderurgic din Galaţi, conduc spre ipoteza uluitoare că dacii ar fi putut avea schimburi culturale intense cu Egiptul antic. În acelaşi timp, însă, totul poate fi doar o coincidenţă, iar obiectele, unice în spaţiul românesc, să fi ajuns în sudul Moldovei după cucerirea romană, prin intermediul unor militari de origine africană.
Săpăturile arheologice făcute în anul 1982 lângă Galaţi, la circa 500 de metri spre nord de castrul roman de Bărboşi, a produs rumoare printre specialiştii în istorie. În prima fază, lucrările de construire a unor instalaţii în cadrul combinatului siderurgic au scos la lumină ceea ce părea să fie un mormânt roman. Având în vedere că descoperirea se anunţa interesantă, cei din conducerea combinatului au oprit imediat excavaţiile şi au anunţat arheologii de la Muzeul de Istorie din Galaţi. La faţa locului, aceştia au găsit un mormânt de incineraţie, cu elemente romane clare, însă şi cu elemente egiptene care nu au putut fi explicate cu claritate nici până în zilele noastre.
Şi acum, istoricii balansează între mai multe teorii cu privire la motivul pentru care au fost „transplantate” elementele culturii egiptene, cale de mii de kilometri, tocmai de pe malurile Nilului, din nordul Africii, pe malul Siretului, în sudul Moldovei.
Din mormânt, pe lângă resturile defunctului (cenuşă, oase calcinate, urme de arsură, cărbuni) care fusese incinerat pe loc pe un rug individual, au mai fost recuperate câteva fragmente ceramice şi trei vase întregi.
Două dintre acestea, specific romane, datează mormântul în intervalul dintre secolele II–III, după Hristos. Dar cea mai importantă descoperire de mormântul amintit este al treilea obiect: un vas antropomorf din bronz, de origine egipteană, unicat pe teritoriul românesc,cu înălţimea de 17 centimetri şi cu un diametru de 8,5 centimetri, scrie adevarul.ro.