MENIU

Misterul despre corpul uman care NU există încă în cărțile de biologie din școală 

Cercetătorii au studiat cu ajutorul unui mini-microscop structura și distribuția spațiilor din corpul uman

Cercetătorii au studiat cu ajutorul unui mini-microscop structura și distribuția spațiilor din corpul uman. Astfel, au descoperit un organ uman care ar putea fi cel mai mare organ din corpul tău. 

Un studiu realizat de cercetătorii americani și care a fost publicat în revista Scientific Reports, arată că pielea nu este cel mai mare organ al corpului uman, acest titlul aparține unui organ denumit interstițiu.

Interstițiul este o vastă rețea de țesut prezent sub piele, de-a lungul anumitor organe (plamâni, sistemul digestiv și urinar ) sau în jurul arterelor și venelor. Până acum se credea că acest țesut este compact. În realitate, arată noul studiu, este constituit dintr-o multitudine de compartimente umplute cu fluid.

Deși alți oameni de știință contestă termenul de „organ", considerându-l exagerat, această descoperire ar putea avea implicații pentru o mai bună cunoaștere a cancerului.

Specialiștii au descoperit un nou organ care este mai decât pielea

Pielea, care reprezintă aproximativ 16% din masa corporală, este considerată a fi cel mai mare organ. În ceea ce privește interstițiul, estimarea este de 20% din volumul corpului. La un adult tânăr, este echivalentul a zece litri.

Cercetătorii care l-au descoperit, susţin că ceea ce ar putea fi recunoscut drept cel mai nou organ al organismului uman a fost întotdeauna la vedere, doar că a fost interpretat greşit.

„Nu este un ţesut rigid, este flexibil. Este fluid. Adică arată ca un burete, ca un tampon, este vorba de nişte structuri flexibile pline de lichid, care pot fi comprimate şi apoi revin la forma iniţială", afirmă Neil Theise, autorul studiului.

Cercetătorii spun că noul organ ar fi legat direct de sistemul limfatic. Ei sunt convinşi că după ce vor descifra modul în care funcţionează, adică felul în care lichidul din aceste compartimente flexibile se mişcă între ele, vor putea găsi şi noi terapii anticancer.

„Ştim deja cum apare cancerul, cum pleacă din nodulii limfatici. Nu am reuşit să şi studiem destul. Suntem în plin proces de cercetare. Oare am putea identifica mecanismele care le permit celuelor să se deplaseze, şi apoi să vedem cum putem interfera cu ele? Astfel, am putea încetini metastazele sau chiar să le prevenim", mai spune Neil Theise.

Mai multe articole despre:
Neil Theise interstitiu interstitiu organ