MENIU

Mişcare de ultimă oră a Chinei: a lansat racheta Long March-5

China a lansat în spațiu, joi, un satelit și o aeronavă de clasă superioară, cu cea mai recentă rachetă de mare putere Long March-5, informează Xinhua.

Racheta, concepută pentru a deveni "calul de povară" al programului spațial chinez, a fost lansată la ora locală 20.43 din centrul Wenchang, situat în sudul provinciei chineze Hainan.

Shijian-17, dezvoltat de Corporația Chineză de Științe și Tehnologii Aerospațiale, este un satelit pentru verificarea de noi tehnologii pe orbita geostaționară, a anunțat Administrația Națională pentru Știință, Tehnologie și Industrie din cadrul Ministerului Apărării.

Corporația chineză pentru Sateliți de Comunicații va utiliza satelitul pentru servicii de comunicații și transmisiuni de radioteleviziune. În plus, satelitul va fi folosit pentru a verifica o tehnologie de observare a deșeurilor din spațiu, un sistem de propulsie electrică, dar și noi surse de electricitate.

Yuanzheng-2 este cea mai mare aeronavă cu combustibil lichid, cu cea mai însemnată capacitate de transfer orbital, conform agerpres.

Combinația dintre aeronava Yuanzheng-2 și racheta Long March-5 va întări capacitatea Chinei de a lansa mai mulți sateliți cu un singur vehicul și de a trimite sateliți direct pe orbită.

În anul 2022 China va lansa o nouă stație spațială orbitală, după scoaterea din uz a Stației Spațiale Internaționale (ISS) și în paralel dorește să trimită un prim echipaj uman pe Lună. De asemenea, Beijingul intenționează să trimită o sondă orbitală spre Marte în 2020 și să asolizeze un rover autonom pe Planeta Roșie.

Mai multe articole despre:
China rachetă