MENIU

Miron Mitrea: ”Dacă nu reconstruim imaginea poliției rapid, vom avea o țară necontrolată”

Miron Mitrea a comentat, în emisiunea ”Culisele puterii” de la Realitatea Plus, comportamentul polițiștilor de la protestul organizat la Cotroceni și scandalurile în care au fost implicate forțele de ordine în ultima perioadă. Este o problemă de sistem care trebuie rezolvată urgent, pentru că, în caz contrar, vom avea o țară necontrolată, a atras atenția consultantul politic. 

Mitrea a condamnat abuzurile comise de forțele de ordine împotriva cetățenilor, dar a subliniat că aceste cazuri nu trebuie să strice imaginea întregii instituții. 

”Din păcate, poliția se confruntă de ceva vreme cu tot felul de scandaluri.
La sfârșitul anului trecut - începutul acestuia, au fost scandaluri din conducerea ministerului și a Poliției Române care s-au terminat în coadă de pește. Eu habar n-am ce s-a întâmplat acolo, trebuie să fii inițiat să înțelegi pentru că oameni de rangul cel mai înalt din Poliție se acuzau unul pe altul de tot felul de nereguli, ca să fiu elegant.

Ce s-a întâmplat la Secția 16 probabil nu se întâmplă doar acolo și cu siguranță nu doar în România. Cunosc și eu asemenea cazuri. Am un cunoscut pe care l-au bătut polițiștii pe stradă de l-au nenorocit, acum câțiva ani, am încercat să aflu ce polițiști au fost, n-am reușit. Pur și simplu au oprit doi indivizi pe stradă și l-au bătut. 

Poliția nu stă în cei 15, 20, mai mulți oameni care fac abuzuri. Un stat fără poliție nu poate exista. 
Faptul că poliția mai greșește nu înseamnă că trebuie să blamăm poliția cu totul. Nu aș vrea să fiu în pielea lui Bode astăzi, el n-are nicio vină. Este un tip care poate duce, dar trebuie lăsat să învețe, să facă și să aplice o strategie, nu o poate face peste noapte”, a declarat Mitrea.

Consultantul politic a menționat că pierderea încrederii populației în forțele de ordine este un puternic semnal de alarmă. Imaginea poliției trebuie reconstruită rapid, iar proteste precum cel de la Cotroceni nu trebuie să mai aibă loc, a mai adăugat Mitrea. 

”În momentul în care un sistem de forță ca poliția își pierde încrederea în rândul populației, lucrurile nu merg bine deloc în țara respectivă. 

Oamenii au tendința de a folosi puterea. De aceea trebuie să existe instituții care să se ocupe de această chestiune, să limiteze puterea. 

În toată lumea civilizată, polițiștii sunt civili și au drept la miting. Dar nu putem accepta ca aceștia să folosească la proteste metode pe care ei trebuie să le combată. Poate că aveau dreptate când au mers la Cotroceni, dar asta este treaba politicienilor, să facă ordine în ei. 
Dacă nu reconstruim imaginea poliției rapid, vom avea o țară necontrolată. Oamenii vor fi din ce în ce mai agresivi cu polițiștii”, a avertizat consultantul politic.