MENIU

Mircea Băsescu cere Tribunalului Bucureşti revocarea măsurii de arestare

<p>Mircea Băsescu cere Tribunalului Bucureşti revocarea măsurii de arestare</p>

Avocatul lui Mircea Băsescu a depus miercuri, la Tribunalul Bucureşti (TB), o cerere de revocare a măsurii arestării preventive, după ce procurorii anticorupţie i-au prezentat fratelui preşedintelui, marţi, rezultatul expertizei criminalistice a înregistrărilor făcute de fiul lui Bercea Mondial.

Tribunalul a stabilit termen de judecată în acest caz ziua de 21 iulie, potrivit mediafax.ro.

Avocatul lui Mircea Băsescu a declarat marţi, la ieşirea de la DNA, că expertiza în cazul înregistrărilor audio-video făcute de Florin Anghel, fiul lui Bercea Mondial, este gata, dar cravata cu care s-ar fi făcut înregistrările nu a putut fi expertizată, pentru că nu funcţion, iar şi pe stick-urile de memorie nu era nimic.

Avocatul Nelu Taşcă a spus că din expertiza tehnico-criminalistică rezultă că nu au fost alterate sau modificate copiile de pe înregistrările audio-video făcute de Florin Anghel, fiul lui Bercea Mondial, şi transmise procurorilor.

Mai multe articole despre:
închisoare judecată tribunal Mircea Băsescu