MENIU

MINUNEA naturală din munții Piatra Craiului ce atrage turiștii după prăbușirea cascadei Bigăr - Imagini SPECTACULOASE de la Vadu Crișului

O altă cascadă din România atrage turiștii după prăbușirea faimoasei căderi de apă de la Bigăr. Este vorba de cascada de la Vadu Crișului, din munţii Pădurea Craiului, în judeţul Bihor. Spectaculoasa cădere de apă de la Vadu Crișului poate detrona faima câștigată în ultima vreme de cascada de la Bigăr, atât ca mărime cât şi ca frumuseţe. 

Cascada se află pe malul stâng al Crișului Repede, aproape de intrarea în peșterea Vadu Crișului.

Apa coboară de la o înălţime de 9 metri într-un bazin spectaculos săpat de apă în calcar, relatează Realitatea PLUS. Cascada acoperă vegetația de mușchi și licheni și curge în bazinul din calcar.

Pârâul iese din peştera de la Vadu Crişului şi, iniţial, se vărsa în Crişul Repede după ce cobora o pantă lină. Cursul i-a fost deviat, însă, în perioada interbelică, atunci când proprietarul terenurilor a decis să arunce în aer muntele pentru ca era convins că apa care ieşea din versant ascunde frumuseţi nemaivăzute. 

Din anul 1955, peștera Vadu Crișului și cascada, cu întregul defileu, au fost declarate rezervație naturală.

Cascada de la Vadu Crișului poate fi admirată și de cei ce călătoresc cu trenul pe ruta Oradea-Cluj, potrivit bihorinimagini.ro.

CUM se poate ajunge la cascadă:
– cu trenul până la halta Peștera pe ruta Cluj-Oradea
– cu trenul până la Vadu Crișului sau Șuncuiuș și pe urmă pe jos pe lângâ calea feratâ (2 km), până la halta Peștera.
– Cu mașina dinspre Vadu Crișului: îți poti lăsa mașina lângă terenul de fotbal din Vadu Crișului și pe urmă mergi pe calea ferată sau urmezi noul traseu turistic Cerc Roșu.
– Cu mașina dinspre Șuncuiuș: îți poti lăsa mașina în fața gării din Șuncuiuș și pe urmă pe jos pe lângâ calea feratâ (2 km), până la halta Peștera.

În urmă cu o săptămână, cascada Bigăr, una din cele mai frumoase din Europa, s-a prăbușit. Regia Națională a Pădurilor Romsilva a anunțat pe 7 iunie că s-a prăbușit din cauza naturale, pe de altă parte un ghid de turism a reclamat că intervenția omului în circuitul apei ar fi de fapt cauza.

„Avem, din păcate, și o veste neplăcută  Cascada Bigăr, una dintre cele mai frumoase obiective turistice din Parcul Național Cheile Nerei - Beușnița, s-a prăbușit astăzi din cauze naturale. Travertinul și mușchii care s-au acumulat în timp, au crescut în dimensiuni și greutate, iar astăzi a cedat sub propria greutate. Colegii noștri sunt la fața locului, iar zilele următoare vom reveni cu mai multe amănunte și imagini”, se arăta în mesajul Romsilva. 

Activiștii de mediu fac acuzații grave și spun că apa care alimenta cascada a fost deviată către o păstrăvărie din zonă. Mircea Jumanca, activist pentru protecția mediului și ghid de turism, a declarat pentru Deutsche Welle că fenomenele care au dus la prăbușirea Cascadei Bigăr ar fi fost accelerate de devierea cursului de apă către o păstrăvărie. Jumaca a precizat că fisurile în corpul cascadei au început să fie vizibile încă de acum 2 ani.

Romsilva, care administrează zona, susține că acuzațiile sunt false și că nu există nicio legătură între amenjarea cursului de apă și prăbușirea cascadei.

„Păstrăvăria Valea Miniș a fost construită în perioada 1986-1988, inclusiv o lucrare de captare pe izvorul Bigăr, iar în ultimii 33 de ani nu s-a mai efectuat nicio lucrare suplimentară, deci nu aceasta este cauza prăbușirii cascadei. Așa cum am precizat anterior, cascada Bigăr s-a prăbușit din cauze naturale, sub propria greutate, în urma acumulării în timp a travertinului și a mușchiului”, a transmis Romsilva pe pagina de Facebook.

Momentul prăbușirii de la Bigăr a fost surprins de Romsilva, care a postat imagini pe contul de Facebook. Cascada Bigăr din Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița s-a prăbușit luni, 7 iunie, în jurul orei 18.00.