Minsk: O nouă manifestație de amploare împotriva președintelui reales ar urma să aibă loc azi
Astăzi, în capitala Belarusului, sunt așteptați manifestanți în număr mare pentru un nou miting împotriva președintelui Alexander Lukașenko și a alegerilor considerate fraudate. Zeci de persoane deja s-au strâns în Piața Independenței din Minsk pentru o acțiune, planificată să înceapă la ora 14.00, ora locală, scrie Publika.md.
În același timp, autoritățile îi avertizează pe manifestanți să părăsească piața.
”Stimați cetățeni, Dvs. încălcați legislația în vigoare, nu ne impuneți să aplicăm forța și mijloace speciale. Vă rugăm să plecați”, se aude din difuzoare.
Potrivit analiștilor, această nouă manifestație va fi un test care va pune la încercare atât determinarea protestatarilor, cât și promisiunea făcută de Lukașenko de a restabili ordinea publică.
În urmă cu o săptămână, capitala Minsk a traversat cea mai mare mișcare de protest din istoria modernă a țării, sute de mii de oameni ieșind pe străzi. Alexandr Lukașenko, care a condus Belarusul în ultimii 26 de ani, nu arată nicio intenție de a renunța la funcție. În ultimele zile, șeful statului a dispus revenirea pe străzi a poliției de ordine publică.