MENIU

Minori ținuți captivi și forțați să presteze munci agricole: doi bărbați, arestați

Doi bărbaţi de 28 şi 30 de ani din satul Căldărăşti, comuna Pogoanele, judeţul Buzău au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile pentru lipsire de libertate în mod illegal şi supunerea la muncă forţată sau obligatorie.

Poliţiştii au fost sesizaţi miercuri seară de o persoană care a reclamat că doi minori sunt ţinuţi captivi într-un imobil şi agresaţi de doi bărbaţi din localitate.

Potrivit IPJ Buzău, după primirea sesizării, poliţiştii au pătruns în imobil, unde au depistat în flagrant delict doi bărbaţi, în vârstă de 28, respectiv 30 de ani şi doi minori, de 13 şi 16 ani, toţi din Căldărăşti.

Minorii prezentau mai multe leziuni vizibile şi au fost transportaţi imediat la spital pentru evaluare medicală şi acordarea îngrijirilor de specialitate, rămânând internaţi.

Din cercetări a reieşit că, în cursul aceleiaşi zile, cei doi bărbaţi ar fi pus minorii în imposibilitatea de a-şi exprima voinţa sau de a se apăra, folosind împotriva acestora acte de violenţă, totodată supunându-i la prestarea de munci agricole împotriva voinţei lor.

Cei doi agresori şi cei doi copii se cunoşteau prin prisma unei relaţii de concubinaj pe care unul dintre agresori ar fi avut-o în trecut cu sora unuia dintre cei doi minori.

Joi, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Pogoanele, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pogoanele, au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore faţă de cei doi bărbaţi, pentru lipsire de libertate în mod ilegal şi supunerea la muncă forţată sau obligatorie.

În urma administrării materialului probator, în aceeaşi zi, judecătorul de drepturi şi libertăţi a dispus arestarea preventivă a celor doi bărbaţi pentru 30 de zile.

Mai multe articole despre:
minori caldarasi minori exploatati