Ministrul Sănătăţii, despe cazul copilului din Oradea: "Înştiinţarea de plată nu trebuia să existe"
Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii, a vorbit, în exclusivitate, la Realitatea Tv, despre cazul copilului de 9 ani din Oradea, care a fost dat afară din spital, deşi se află în stare foarte gravă. Ministrul a cerut explicații conducerii spitalului şi a precizat că acea înştiinţare de plată nu trebuia dată, iar copilul va fi transportat la Bucureşti, cu elicopterul, iar transportul va fi asigurat de minister.
"Copilul a plecat din Oradea, urmând să ajungă în Bucureşti. Copillul va fi reevaluat, lucrurile pentru el probabil că vor fi mai bune. Transportul este asisgurat de minister, este normal, absolut legal, conform legii. Dati-mi voie sa astept rezultatele anchetei, ieri am dat niste declaraţii pe baza unei informari scrise. Înştiintarea nu reprezinta nimic, nu este semnata, e data de sectia unde copilul a fost internată, nu este semnată de jurist. Acea înştiinţare nu trebuia dată, înţeleg că este o familie care are 8 copii, fără posibilităţi materiale", a spus aceasta.
Ministrul a mai punctat că nu crede că a fost minţită de Spitalul din Oradea, ci doar prost informată. "Cred ca am fost gresit informata sau sectia nu a informat conducerea spitalului, cred ca acolo la ei a existat o eroare de comunicare".
Aceasta a mai precizat că îşi dă cuvântul că familia nu va mai avea niciun ban de plătit, şi a ţinut să mulţumească Asociaţiei Pacienţilor, întrucât aşa a putut fi corect informată.
Cum a fost dat afară din spital copilul
Anchetă la spitalul din Oradea, unde un copil de 9 ani a fost dat afară, deşi se află în stare foarte gravă. Ministrul Sănătății a cerut explicații conducerii spitalului. Vrea să afle de ce familia a fost pusă să dea bani, iar copilul nu a primit îngrijiri medicale până la finalul tratamentului.
Deşi copilul are nevoie de tratament și intervenții chirurgicale, el a fost externat până când părinţii vor achita facturile medicale restante, de câteva zeci de mii de lei.
Reprezentanţii Spitalului Judeţean Oradea susțin că legea îi obligă să le ceară bani părinților pentru spitalizare, pe motiv că accidentul în care a fost rănit s-ar fi produs din cauza băiatului. Şi asta în condiţiile în care raportul poliţiei despre incidentul rutier nu a fost finalizat.Tatăl minorului vrea acum să-şi caute dreptatea în justiţie. Până atunci, copilul este îngrijit acasă de părinţi.