Ministrul Sănătății a demis conducerea Institutului de Pneumoftiziologie București
Ministrul Sănătății, Florian Bodog, l-a demis, vineri, pe managerul Institutului de Pneumoftiziologie "Marius Nasta", Gilda Popescu, anunță Realitatea TV. Decizia a fost luată după un control al Ministerului Sănătății, în urma căruia s-a descoperit nerespectarea obligațiilor în domeniul managementului economico-financiar.
Corpul de control a verificat modul în care comitetul director al unității sanitare și-a respectat atribuţiile. De asemenea, s-a verificat modul în care au fost făcute achizitiile publice, dar și cum s-au desfăsurat angajarile, lichidările, sau cheltuilelile institutului.
Concluzia comisiei de control a fost că cei din Comitetul director și-au încălcat atribuțiile de serviciu, în timp ce Institutul a încălcat prevederile privind achizițiile publice, adică modul în care medicamnte, dezinfectanti și materiale sanitare au fost cumpărate.
Totodată, o serie de contracte de prestări servicii au fost făcute de către cei din departamentul de achizitii publice. Contractele au fost încheiate printr-o procedura de selecţie de dosare, care nu este specificată în lege.
În urma acestor constatări, directorul contabil a fost demis.
O altă neregulă ține de managerul instituție care a încheiat un contract în calitate de persoană fizică independentă cu institutul, contract semnat de către directorul medical în calitate de manager. Vorbim despre o posibilă incompatibilitate și va fi sesizată Agenția Națională de Integritate.