MENIU

Ministrul Mediului anunță o acțiune de amploare împotriva celor care colectează și ard ilegal deșeuri. Amenzi URIAȘE

Ministrul Mediului - Coastel Alexe anunță o nouă acțiune de amploare a Gărzii Naționale de Mediu împotriva celor care colectează și ard ilegal deșeuri.

”În această dimineaţă, 44 de comisari din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu, împreună cu 70 de poliţişti ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu sprijiniţi de 32 de jandarmi ai Grupării Mobile Ploieşti şi Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Giurgiu, au efectuat o acţiune pe linia prevenirii ilegalităţilor ce se comit în domeniul protecţiei mediului înconjurător şi pentru combaterea evaziunii fiscale, la punctele de lucru ale unor societăţi comerciale din localitățile Bolintin Vale, Bolintin Deal, Ogrezeni, Crevedia Mică şi Vânătorii Mici.

Firmele în cauză au ca obiect de activitate colectarea şi valorificarea materialelor reciclabile (deşeuri metalice, pet-uri şi sticlă), dezmembrări auto, service auto şi vulcanizare.

Garda Naţională de Mediu a efectuat cu această ocazie 23 de controale. S-au aplicat amenzi în valoare totală de 536.000 lei, 3 avertismente şi au fost confiscate 3 mijloace de transport. În plus, au fost dispuse 2 suspendări de activitate şi 2 propuneri de suspendare a autorizaţiilor de mediu.

În aceeaşi acţiune, IPJ Giurgiu a confiscat aproximativ 200 tone de fier vechi. De asemenea a mai fost ridicată în vederea confiscării o cantitate de 240 kg de anvelope uzate. Prin această acţiune s-a urmărit stabilirea trasabilităţii deşeurilor reciclabile, existenţa documentelor de provenienţă şi de livrare a materialelor reciclabile, precum şi a sumelor de bani folosite în circuitul comercial”, a anunțat ministrul Costel Alexe.

Mai multe articole despre:
costel alexe