Ministrul Justiţiei: Legea vizează graţierea, şi nu amnistia. Nu se referă la acte de corupţie
Ministrul Justiţiei a făcut precizări, la finalul şedinţei de guvern, explicând că au fost elaborate două acte normative care au fost trimise spre consultare la CSM. Iordache a spus şi că unul dintre actele normative vizează graţierea.
Premierul Grindeanu a precizat, la declaraţiile făcute la finalul şedinţei de guvern prezidate de preşedintele Klaus Iohannis, că au fost discutate toate punctele care se aflau pe ordinea de zi, explicând că nu se aflau actele normative privind graţierea pe ordinea de zi.
Florin Iordache a făcut, la rândul său, declaraţii: "Ministerul a elaborat două acte normative în dezbatere publică, au fost finalizate ieri, au fost trimise spre consultare CSM: vizează graţierea, şi nu amnistia, nu vizează fapte de corupţie şi fapte grave şi vor fi recuperate prejudiciile. Al doilea vizeză hotărârile Curţii Constituţionale. Ministerul Justiţiei şi-a asumat aceste acte normative."
Premierul a detaliat, spunând: "Nu se dezincriminează faptele de corupţie, vă pot spune pentru că m-am uitat peste ele de dimineaţă. Primul act normativ este de graţiere şi nu include acte de corupţie, violenţă sau crimă organizată. Al doilea act e transcrierea unei directive europene care priveşte drepturile cetăţenilor la un proces echitabil. Sunt clarificări ale deciziilor Curţii Constituţionale".
Ministrul Iordache susţine legea graţierii, spunând şi care sunt principalele motive: "Gradul de ocupare în penitenciare este de peste 150%. Suntem sub o hotărâre CEDO şi nu putem acoperi peste noapte excedentul de deţinuţi. Putem da o lege a graţierii care să nu vizeze actele grave. E în consultare publică, dar Ministerul Justiţiei susţine că e necesară legea graţierii."
Premierul Sorin Grindeanu a declarat, miercuri, că în ședința de Guvern s-au discutat "lucrurile comunicate din timp", precizând că, potrivit Constituției, "avem voie să dăm grațiere și amnistie", deci aceste lucruri "nu sunt împotriva legii".
El a adăugat, însă, că aceste subiecte, nefiind pe ordinea de zi, nu s-au discutat "cu prezența sau neprezența domnului Iohannis".
"Conform Constituției, avem voie să dăm grațiere și amnistie? Scrie că avem voie să facem lucrurile astea? Da. Deci nu sunt împotriva legii", a spus premierul.