MENIU

Ministrul Finanțelor vrea să inventeze loteria bonurilor fiscale pe ștevie și păstârnac

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, este încântat de rezultatele loteriei bonurilor şi are noi idei. Şi-ar dori o extragere specială, doar pentru bonurile primite atunci când cumpărăm fructe şi legume

„“Prima extragere a fost cu ocazia sărbătorilor de Paşti. Cea de-a doua va fi în luna iunie, pentru aprilie şi pentru mai. Deci, cele două luni vor fi acoperite cu o extragere în luna iunie. Iar după aceea intrăm pe prevederea normală, prevăzută de ordonanţa 10/2015 care spune că, lunar, începând cu luna iunie, se vor organiza astfel de loterii pentru bonurile fiscale. Eu mă gândesc să iniţiem chiar şi tombole, poate lunare, pe lângă cele care se vor organiza, pentru a stimula anumite zone din economie, acolo unde poate evaziunea fiscală este una ridicată. De exemplu, în sectorul legume-fructe, spune ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.

Autorităţile speră ca, astfel, să reducă evaziunea din sectorul legume-fructe, care este estimată la peste două miliarde de euro.