Ministrul Educaţiei, răspuns neaşteptat pentru Laura Codruţa Kovesi, după verdictul dat pe doctorat
Ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, a spus, joi, referindu-se la la decizia CNADTCU în cazul Laurei Codruţa Kovesi, că la universităţile care au toleranţă zero faţă de copiat recomandarea care se face este să se rescrie acea parte a tezei care nu a fost alcătuită corect.
'Dacă mă întrebaţi ca profesor, nu ca ministru, ce se întâmplă, ce aş recomanda într-o astfel de situaţie, desigur - titlul a fost obţinut în 2011, la Universitatea de Vest... Într-o astfel de situaţie, la universităţile care au toleranţă zero faţă de copiat, recomandarea care se face este să se refacă acea parte a tezei care nu a fost alcătuită corect şi nu s-ar fi ajuns la nivelul de susţinere a tezei la doctorat şi nu s-ar fi ajuns la nivelul în care se şi acordă titlul'', a opinat ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, scrie Mediafax.
El a precizat că, în prezent, teza a fost deja susţinută, iar titlul a fost acordat de către minister.
''Dacă vor exista contestaţii care vin împotriva acestei decizii (a CNADTCU - n.r.), ministerul le va lua în considerare şi cu siguranţă CNADTCU le va discuta'', mai spus Mircea Dumitru.
Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) a decis să propună ministrului Educaţiei menţinerea titlului de doctor în cazul Codruţei Kovesi, precizând că s-a constatat că în proporţie de 4% există fraze plagiate, fiind vorba de generalităţi.