Ministrul Educaţiei: "Elevii din clasa a 5-a vor avea manual și la sport". Cum va arăta manualul
Ministrul Educației, Liviu Pop, a anunțat joi că elevii din clasa a 5-a vor avea din toamnă manual și la disciplina Educație fizică și sport.
"Da, elevii din clasa a 5-a vor avea manual și la disciplina educație fizică. (...) În 7 august finalizăm licitația pentru manualele la care s-au depus contestații. Trist este faptul că editurile nu au depus oferte pentru toate disciplinele. Caut soluții și pentru aceste situații", a scris Liviu Pop pe Facebook.
Ministrul a postat și un link unde poate fi consultat unul dintre manualele aprobate.
Manualul de Educație fizică și sport îi are autori pe: Laurențiu Oprea, Vera Ana Pîslaru, Marilena Geanina Calistru, Dorin Stoican și Vicol Eduard Nicușor Șuță.
Primul capitol din manual este cel privind "Organizarea activităților motrice" și cuprinde următoarele lecții: "Formații de adunare în linie pe un rând și pe două rânduri", "Poziția fundamentală stând și derivatele acesteia", "Alinieri în linie și în coloană", "Întoarceri de pe loc", "Formarea coloanei de gimnastică", "Pornire și oprire din mers", "Treceri dintr-o formație în alta".
Capitolul doi din manual se intitulează "Dezvoltare fizică armonioasă" iar cel de-al treilea, "Capacitate motrică".
La capitolul patru, elevii vor învăța despre disciplinele sportive și la capitolul cinci, despre igiena și protecție individuală.
"Comportamente și atitudini" este titlul capitolului șase.