Ministrul Educaţiei, depre manualul de sport: Eu nu pot opri o licitaţie
Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, susţine că licitaţia pentru manualele şcolare, inclusiv pentru cel de sport, a fost demarată înainte de a-şi prelua mandatul, procedura neputând fi oprită.
"E o procedură de licitaţie pe care am moştenit-o în momentul în care am devenit ministru al Educaţiei şi un ordin de anul trecut, dat de Guvernul tehnocrat, privind programul cadru pentru gimnaziu. Ce ministru poate să oprească licitaţia în curs, în condiţiile în care licitaţia e făcută pe un articol din Legea educaţiei naţionale? Este un drept fundamental al fiecărui elev să beneficieze de manuale gratuite din partea statului român. Licitaţia se va finaliza în 7 sau 10 august. (...) Eu nu pot opri o licitaţie", a afirmat Liviu Pop joi, la Antena 3.
Ministrul a mai menţionat că "aproape 15% dintre profesorii care predau astăzi educaţie fizică şi sport sunt necalificaţi".
"Facem 30 de minute de sport, dar cum facem? Ştim să facem cu toţii? (...) Eu, ca dascăl, ştiu un singur lucru: că anatomia (n.r. elevii) o fac în clasa a VII-a şi încep în clasa a V-a să facă încălzirea gambelor, articulaţiilor, elemente de anatomie pe care copilul nu le are. Cred că, având un număr foarte mare de profesori necalificaţi, aceştia nu au capacitatea să predea ora de educaţie fizică şi sport corect. În plus, cred că foarte mulţi părinţi au de învăţat din acest manual. În rest, cred că lucrare de control şi ce am auzit în spaţiul public şi eu cred că e o glumă", a spus Pop.
Referindu-se la afirmaţia premierului Tudose potrivit căreia manualul de sport este o glumă, Pop a explicat că prim-ministrul ştie că nu se poate opri o licitaţie şi că manualul de sport, "dacă e o glumă pe care am moştenit-o, e o glumă pe care am moştenit-o".
El a subliniat că experţii au decis programele şcolare şi nu cei din minister.
"3.000 de oameni - academicieni, profesori universitari, profesori din învăţământul preuniversitar, experţi în domeniul educaţiei, aceştia au decis care sunt programele cadru", a adăugat Pop
Ministrul Educaţiei a mai spus că după încheierea licitaţiei, va modifica acel articol referitor la manualele şcolare din legea educaţiei naţionale nemodificată din 2011.
Sursa: agerpres.ro