Ministrul Economiei pozează în om de rând. A plecat pe litoral cu trenul, dar s-a făcut că nu vede mizeria din gări - FOTO
Ministrul Economiei Radu Oprea a plecat cu trenul la mare, după ce a fost speriat de traficul infernal din zona podului de la Cernavodă. Oficialul PSD a afirmat că în mai puțin de două ore și jumătate a ajuns la Constanța, iar cu mașina ar fi făcut în jur de cinci sau șase ore.
Ministrul a monitorizat și viteza trenului, care a ajuns chiar și la 150 de kilometri pe oră.
Radu Oprea a venit cu trenul la Comandamentul Estival, unde se va întâlni cu hotelierii și proprietarii de restaurante.
Liderul PSD n-a pus însă nicio fotografie cu gările din Constanța sau din București, cu toate că mulți turiști s-au revoltat pe rețelele sociale de mizeria din gări și de mormanele de gunoaie de pe Litoral.
Ministrul i-a promis însă unei persoane care a cerut ca la urcarea în tren bicicletele să nu mai fie taxate și să se asigure spații speciale în acest sens că "va vorbi cu Sorin Grindeanu" pentru a rezolva această solicitate.