Ministrul de Externe rus Serghei Lavrov, în carantină din cauza COVID-19
Şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov, în vârstă de 70 de ani, a intrat în carantină după ce a intrat în contact cu o persoană infectată cu SARS-CoV-2.
Vizitele ministrului rus şi întâlnirile planificate au fost amânate pentru o dată ulterioară, potrivit Departamentului de Informaţii şi Presă al Ministerului de Externe rus.
„Din cauza intrării în contact cu o persoană contaminată cu SARS-CoV-2, Serghei Lavrov se va afla în autoizolare.Vizitele programate anterior şi întâlnirile sale sunt amânate pentru o dată ulterioară. Ministrul se simte bine”, transmite MAE rus, relatează TASS.
Lavrov avea planificate vizite la Sarajevo și Belgrad în perioada 28-29 octombrie. Luni, pe 26 octombrie, ministrul a revenit din Grecia.
În topul negativ COVID-19 la nivel global, Rusia este a patra ţară cea mai afectată de pandemie, cu 1,54 de milioane de cazuri de infectare cu noul coronavirus, după SUA, cu aproape 9 milioane de îmbolnăviri, India, cu aproape 8 milioane de cazuri confirmate, şi Brazilia, cu 5,4 milioane.
Rusia a înregistrat marţi 16.550 de noi cazuri de contaminare cu SARS-CoV-2, ceea ce ridică 1.547.774 bilanţul total de infectări la nivelul ţării. Rusia are în acest moment 362.245 de cazuri active de COVID-19, după ce 1.158.940 dintre pacienţi s-au vindecat.
În Europa, Rusia ocupă primul loc la numărul infectărilor, după Franța și Spania, aproape la egalitate, cu peste 1,5 milioane de infectări.
Cu 26.589 de morți de la începutul pandemiei, Rusia se află pe locul 5 în Europa, după Marea Britanie, Italia, Spania și Franța. Rusia a înregistrat marți cel mai dramatic bilanț de la începutul epidemiei - 320 de morți, față de 219 raportate luni.