Ministrul Culturii: 50 de milioane de lei pe an pentru restaurarea patrimoniului cultural e nimica!
Ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, a declarat, joi seară, în cadrul emisiunii "Jocuri de Putere", moderată de Rareș Bogdan, că i-a propus președintelui Klaus Iohannis "să devină garantul unui pact național pentru patrimoniu", care ar urma să securizeze 0,2% din PIB, sumă care ar trebui garantată pentru fondul național de restaurare. În viziunea ministrului Culturii, "patrimoniul istoric românesc se dărâmă într-un ritm mult mai alert decât îl putem consolida și restaura", iar suma de 50 de milioane de lei, acordată pe an, pentru restaurare 'este nimica'.
"Cu finanțarea pe care o avem acum și eu am ridicat-o de la 20 de milioane de lei pe an, cât era anul trecut, la 50 de milioane de lei anul acesta, pentru planul național de restaurare, să ne înțelegem: 50 de milioane de lei e nimica. Ne permit să facem niște intervenții de urgență și să continuăm maximum 50 de șantiere din cele 120 pe care le avem deschise la Institutul Național al Patrimoniului.
I-am propus președintelui Klaus Iohannis să devină garantul unui pact național pentru patrimoniu care ar trebui negociat cu toate partidele politice parlamentare și acest pact, dincolo de un număr de principii, ar urma să garanteze, să securizeze o sumă care ar fi, în opinia mea, 0,2% din PIB, după părerea mea, bani care ar trebui garantați pentru fondul național de restaurare. Este important, dacă președintele va accepta această idee, să negociem cu liderii partidelor astfel încât să ne asigurăm că oricare ar fi coaliția politică care va veni la guvernare, în noiembrie, această sumă să fie garantată în bugetele din anii viitori", a declarat Vlad Alexandrescu.
Pe de altă parte, Alexandrescu a punctat faptul că nu a renunțat la ideea de a reforma Ordonanța 189, care i se pare 'foarte mult depășită în momentul de față'.
"Am realizat că avem mai mult lucruri în comun cu domnul Caramitru decât cele care ne despărțeau, în luna ianuarie. Am hotărât să formăm un grup de lucru compus din mai mulți manageri, dar și din persoane din sectorul cultural independent, să lucrăm împreună și să propunem în câteva luni o nouă formă a Ordonanței 189, care să pornească de la niște principii: de la faptul că actul artistic e un act esențial pentru conducerea instituțiilor de cultură. Însă încercăm să distingem mai multe instituții de cultură decât prevedea ordonanța și să detaliem condițiile de concurs pentru ocuparea fiecăreia dintre aceste funcții", a explicat Vlad Alexandrescu.
Ministrul Culturii a afirmat, totodată, că și-ar dori și o reformă a legii teatrelor.
"Aș dori să lucrăm și avem perspective bune împreună la o refomă a legii teatrelor astfel încât să devină o regulă angajarea oamenilor de teatru pe posturi pe durată determinată. Este un pas înainte pe care l-am putea face în modernizarea teatrului românesc. Să încetăm cu angajarea pe durată nedeterminată. Evident, lucrul nu se aplică la cei care sunt deja angajați, dar de aici înainte regula să fie angajarea pe perioadă determinată", a mai spus Alexandrescu.