Ministrul Bogdan Aurescu, declarații despre situația din Ucraina, la ONU - Care sunt prioriățile României
Ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu a reafirmat, în intervenţia sa la cea de-a 52-a sesiuni a Consiliului ONU pentru Drepturile Omului de la Geneva, sprijinul acordat sistemului universal al drepturilor omului, ca parte a angajamentului României pentru un multilateralism puternic şi eficient, bazat pe reguli. Acesta a reiterat şi sprijinul ferm al ţării noastre pentru independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei în frontierele recunoscute internaţional.
Este prima reuniune a Consiliului care se desfăşoară după alegerea României, la 11 octombrie 2022, pentru un nou mandat de membru în Consiliul ONU pentru Drepturile Omului (CDO), pentru perioada 2023 - 2025, mai precizează comunicatul de presă al MAE.
În intervenţia susţinută în cadrul Consiliului pentru Drepturile Omului, ministrul Aurescu a reafirmat sprijinul acordat sistemului universal al drepturilor omului, ca parte a angajamentului României pentru un multilateralism puternic şi eficient, bazat pe reguli.
L-a felicitat, cu acest prilej, pe Înaltul comisar pentru Drepturile Omului Volker Türk pentru recenta sa numire în această funcţie, exprimând apreciere pentru eforturile depuse de la preluarea mandatului, mai ales în contextul marcat provocările complexe la nivel global.
Ministrul Bogdan Aurescu a reconfirmat sprijinul ferm şi neclintit al României pentru independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei în frontierele recunoscute internaţional. El s-a referit şi la reacţia comunităţii internaţionale la recentele cutremure care au avut loc în Turcia şi Siria, amintind de sprijinul acordat de România celor două state, mai indică sursa citată.
Ministrul Afacerilor Externe a reamintit priorităţile României pentru mandatul României la Consiliul Drepturilor Omului, cu accent pe promovarea drepturilor omului, democraţiei şi a statului de drept şi a mulţumit Biroului Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului pentru sprijinul acordat în organizarea celor patru ediţii ale Forumului instituit prin rezoluţia promovată de România pe această temă, conform sursei menţionate.
Consiliul Drepturilor Omului a fost înfiinţat în baza rezoluţiei Adunării Generale a ONU nr. 60/251 (adoptată la 15 martie 2006) şi a început să funcţioneze efectiv la data de 19 iunie 2006, înlocuind Comisia Drepturilor Omului. CDO are sediul la Geneva şi este constituit din 47 de state membre cu drept de vot. CDO este un organ subsidiar permanent al Adunării Generale şi reprezintă unul dintre cele două organe nou-create în contextul reformei generale a ONU. Constituirea CDO a fost apreciată de oficialii de rang înalt ai ONU drept o oportunitate istorică pentru eforturile de îmbunătăţire a protecţiei şi promovării drepturilor şi libertăţilor fundamentale la scară globală.