Ministrul Apărării Naționale: Propaganda rusească este activă
Ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa, a declarat vineri, la Tîrgu Mureș, că propaganda rusească este una destul de activă, însă a subliniat că România nu este intimidată de declarații de genul celei făcute de purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Aleksandr Lukașevici.
Aleksandr Lukașevici a afirmat, în 8 aprilie, că planurile NATO de a desfășura forțe militare în România, foarte aproape de frontiera cu Rusia, sunt "inadecvate" și "conflictuale".
"În primul rând propaganda rusească este una destul de activă, ați văzut că se fac tot felul de declarații. Nu ne intimidează astfel de declarații. La Summit-ul din Țara Galilor de anul trecut s-au stabilit măsurile de reasigurare pe flancul estic al NATO și al Uniunii Europene, cu precizarea că vor fi în permanență forțe ale NATO prin rotație, iar proiectul acela de lege care vizează accesul militarilor străini pe teritoriul României este un proiect care a fost aprobat de Guvern, sigur că va merge la CSAT și după aceea în Parlament și creează posibilitățile pentru aplicarea măsurilor de reasigurare pe flancul estic al NATO și al UE", a declarat Mircea Dușa, potrivit Agerpres.
Ministrul Apărării Naţionale a precizat, potrivit aceleiaşi surse, că după ce modificările la Legea 291 referitoare la staționarea militarilor străini pe teritoriul României vor fi aprobate de Parlament, Legislativul va fi cel care va aproba efectivele și capabilitățile militare care sunt organizate în România de către NATO.