MENIU

Miniştrii Energiei din UE discută o posibilă PLAFONARE a preţului gazului la nivel european

uniunea europeana

Miniştrii Energiei din UE vor discuta opţiunile pentru a ţine sub control creşterea preţurilor energiei, inclusiv o plafonare a preţului gazului şi linii de credit de urgenţă pentru operatori, arată un document consultat de Reuters şi elaborat de Republica Cehă, ţara care asigură preşedinţia semestrială a Uniunii Europene.

În document se arată că printre opţiunile luate în calcul de oficialii UE se află o plafonare a preţului gazului folosit pentru producerea electricităţii, sau scoaterea temporară a centralelor electrice pe bază de gaze naturale din actualul sistem UE de stabilire a preţurilor electricităţii, potrivit Agerpres.

De asemenea, miniştrii Energiei din UE vor lua în considerare oferirea urgentă de "un sprijin pan-european, sub forma unei linii de credit" pentru operatorii prezenţi pe piaţa energiei care se confruntă cu apeluri în marjă ridicate.

Conform documentului, miniştrii Energiei din UE vor discuta posibila plafonare a limitelor marjei pe care o pot solicita bursele de energie, şi o suspendare temporară a pieţelor europene de instrumentele financiare derivate pe produse energetice.

Duminică, Finlanda şi Suedia au anunţat că intenţionează să ofere garanţii de lichiditate de miliarde de euro companiilor din energie, în contextul preţurilor ridicate.

Orice politici de urgenţă ale UE vor trebui probabil să fie propuse de Comisia Europeană, care în prezent elaborează propunerile.

Pe data de 9 septembrie este programată reuniunea miniştrii Energiei din UE pentru a discuta măsuri la nivelul blocului comunitar ca răspuns la creşterea preţurilor gazelor şi electricităţii, care afectează industria Europei şi majorează facturile gospodăriilor, după ce Rusia a redus livrările de gaze.

Mai multe articole despre:
plafonare gaz UE plafonare criza gaze rusia gazprom