MENIU

Ministerul Finanţelor anunţă că vor creşte salariile preoţilor în 2016

Ministerul de Finanțe a venit cu clarificări duminică legat de banii care revin Bisericii în 2016, după ce presa a scris că bugetul pentru Culte este redus drastic de noul Executiv.

Contribuţia statului la salarizarea personalului clerical va creşte anul viitor la 315,1 milioane lei, de la 278,3 milioane lei in 2015, iar cea pentru sprijinirea aşezămintelor religioase româneşti din afara graniţelor va urca de la 12,8 milioane lei anul acesta la 13 milioane lei, potrivit MFP.

Precizări referitoare la sumele prevăzute în proiectul de buget 2016 pentru culte religioase

În urma materialelor de presă apărute după publicarea proiectului de buget pentru anul 2016, Ministerul Finanțelor Publice face următoarele precizări:

1. Proiectul de buget pentru anul viitor prevede o creștere a salariilor acordate personalului clerical și neclerical.

În cazul personalului clerical, contribuția statului la salarizarea personalului de cult CREȘTE de la 278,3 milioane lei anul acesta la peste 315,1 milioane lei în anul 2016. În cazul personalului neclerical, contribuția statului prin sume defalcate din taxa pe valoarea adaugată pentru salarizarea personalului neclerical a crescut cu 54,9% față de anul 2015, de la 188,9 milioane lei la 292,7 milioane lei în anul 2016.

2. Proiectul de buget pentru anul viitor prevede o creștere a contribuției statului, pentru sprijinirea așezămintelor religioase românești din afara granițelor, de la 12,8 milioane lei anul acesta la 13 milioane lei în anul 2016.

3. Anul viitor păstrează în buget suma de 1,3 milioane lei alocată în scopul finanțării Schitului românesc Prodromu de la Muntele Athos.

Sumele suplimentare prevăzute în bugetul 2016 pentru culte religioase, de aproximativ 150 milioane de lei au fost prevăzute, ținând cont de actele normative aprobate în 2015 referitoare la creșterile salariale în acest sector. Suma suplimentară este comparabilă cu suma alocată în anul 2015 pentru construcții și reparații.

Mai multe articole despre:
Ministerul Finanţelor preoţi salarii