MENIU

Minele Lonea şi Lupeni din Valea Jiului se vor închide

<p>Protest. 118 mineri din Crucea, blocaţi de 18 ore &icirc;n subteran. 83 sunt &icirc;n greva foamei</p>

Valea Jiului a fost tulburată în ultimii ani de proteste. În urmă cu două luni, 500 de mineri de la Vulcan şi Lonea s-au blocat în subteran pentru 24 de ore şi au cerut o decizie clară cu privire la activitatea lor. Voiau să ştie dacă se vor închide sau nu minele.

Decizia a venit acum: minele Lonea şi Lupeni se vor închide. Rămân deschise Livezeni şi Vulcan pentru că cele două hidrocentrale de la Paroşeni şi Mintia nu pot funcţiona doar cu cărbune de import.

Angajaţii vor fi disponibilizaţi, dar sub protecţie socială, adică vor primi indemnizaţii de şomaj, plăţi compensatorii şi venituri lunare de completare pe o perioadă de până la 24 de luni, calculată în funcţie de vechime.

Decizia închiderii celor două mine vine în urma unei analize cu privire la capacitatea şi preţul de extracţie, puterea calorică, gradul de tehnologizare.

Întregul sector este în colaps. Săptămâna trecută, 50 de mineri de la Complexul Energetic Oltenia au venit pe jos, în marş, de la Rovinari la Bucureşti, ca să protesteze faţă de disponibilizarea câtorva mii de persoane.

Potrivit Ministrului Energiei, măsura se va aplica şi la nivelul managementului: până la 30 iunie, peste o sută de persoane cu funcţii de conducere vor pleca acasă.

Sursa: ştiri.tvr.ro.

Mai multe articole despre:
0 Valea Jiului Mina Lupeni mina lonea