MENIU

Mihai Trăistariu a răbufnit: Dacă nu vii cu ceva șoc, n-ai treabă cu Eurovisionul

Mihai Trăistariu, unul dintre cei mai de succes reprezentanți au României la Eurovision, cu piesa "Tornero", a comentat in termeni duri ediția din acest an a concursului, subliniind faptul că elementele șocante și controversate au ajuns să conteze mai mult decât prestația artistică în sine.

”Eu, personal, sunt un pic deranjat. Nu total, dar sunt, pentru că eu sunt pe cântat, pe muzică, pe valoare. De exemplu, din tot concursul care a fost anul ăsta n-am reținut decât refrenul Franței. Nu se mai rețin refrene, piesele parcă nu mai contează.

Contează cum îmbraci tu melodia în alea trei minute. De exemplu, Irlanda a venit cu Satana pe scenă, efectiv a venit cu draci, cu vârcolaci, și a luat locul 6.

Adică a plăcut, a fost votată și de jurați şi de public. Trebuie să vii cu chestii controversate, interesante, inedite, șocante. Dacă nu vii cu ceva șoc, nu mai.

Eu am observat deja. Dacă ești foarte bun, ești în față, sau dacă ești foarte controversat. Dacă ești șters și cuminte, n-ai nicio treabă cu Eurovisionul”, a comentat Mihai Trăistariu, la un post TV.

Reacţia purtătorului de cuvânt al BOR, după Eurovision: Victoria lui Nimeni (Nemo), una zdrobitoare asupra firescului

Mihai Trăistariu s-a clasat pe locul 4 la ediția din 2006 a Eurovision, cu piesa "Tornero", obținând cel mai mare număr de puncte din istoria participărilor. România a obiținut de 2 ori și locul 3, în 2005 cu Luminița Anghel & Sistem și în 2010 cu Paula Seling & Ovidiu Cernăuțeanu.

Care este pronumele pentru identificarea unui non-binar: El/ea sau ei?

Mai multe articole despre:
traistariu eurovision tornero nemo scandal lgbt