MENIU

Mihai Bendeac, Antena 1. Veste dezamăgitoare pentru Mihai Bendeac la Antena 1

Mihai Bendeac şi serialul său "Băieţi de oraş" se vor vedea abia în vară la Antena 1. Asta deşi, iniţial, producţia ar fi trebuit transmisă în primăvară.

Inițial, planurile erau altele. În luna februarie, intenția Antenei 1 era alta: sezonul "Băieți de oraș" ar fi urmat să intre la mijlocul lunii aprilie, scrie paginademedia.ro. Serialul nu a mai ajuns însă pe post, dar ajunge din această vară.

Serialul a ajuns la cel de-al treilea sezon, iar scenariul scris de Mihai Bendeac cuprinde scene care au fost filmate în condiții extreme, pe Transfăgărășan. Printre actorii ce vor juca în „Băieți de oraș” se numără Mihai Bendeac (Roby Roberto), Vlad Drăgulin (Malone), Cosmin Nedelcu (Dorian) și Anca Dinicu (Gina Felea).

Mai multe articole despre:
Antena 1 Mihai Bendeac