MENIU

Director în Ministerul Sănătății, trimis în judecată pentru luare de mită

<p>Angajați MAE urmăriți penal de DNA, puşi sub control judiciar</p>

Directoarea Direcției Politice a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, din cadrul Ministerului Sănătății, Mihaela Udrea, a fost trimisă în judecată de procurorii DNA sub aspectul săvârșirii a șase infracțiuni de luare de mită, din care două în formă continuată.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis marți AGERPRES, în perioada 16 aprilie — 27 august 2015, Mihaela Udrea a primit, în biroul său din cadrul Ministerului Sănătății, de la șase persoane sume de bani (în total 7.500 lei și 500 de euro) și produse cosmetice, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu referitoare la avizarea unor puncte de lucru farmaceutice.

"În același context, la 27 august, procurorii anticorupție au procedat la constatarea infracțiunii flagrante, asupra inculpatei fiind găsită suma de 2.000 lei. Cu ocazia percheziției, în biroul inculpatei au fost găsite sume de bani totalizând suma de 4.265 lei și mai multe produse cosmetice", susțin procurorii.

În cauză, în vederea confiscării, procurorii anticorupție au dispus luarea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra tuturor sumelor care au făcut obiectul infracțiunilor de corupție reținute în sarcina acesteia.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul București, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.