Mesaj RO-ALERT către populație - Un urs a atacat mai mulți bărbați
Un urs a atacat mai mulți bărbați după ce venise la un stup. Autoritățile au emis chiar și un mesaj RO-ALERT.
Urșii fac noi victime în Mehedinți. Doi bărbați din localitatea Obârșia Cloșani au ajuns în stare gravă la spital după ce au fost atacați de animalul sălbatic. Apelul la 112 a fost făcut chiar de primarul comunei care a anunțat autoritățile că victimele au nevoie de îngrijiri medicale.
Incidentul a avut loc la marginea comunei acolo unde ursul a fost atras de mai mulți stupi de albine. Cei doi bărbați au vrut să gonească ursul, dar animalul a devenit agresiv și i-a atacat. Victimele au suferit răni grave la nivelul mâinilor. După ce primarul a anunțat poliția, a fost emis și un mesaj RO-Alert pentru a avertiza populația din zonă.