Meniul primit de o femeie internată în spital, după ce a născut: "Gust amar îți lasă în gură și la propriu, și la figurat" - FOTO
În contextul în care inflația a crescut, iar bugetul pentru meniurile bolnavilor din spitale a rămas tot 20 de lei pentru 3 mese, farfuriile par din ce în ce mai sărăcăcioase.
O femeie din Timișoara a arătat pe Facebook ce mâncare primea în maternitatea în care era internată după ce a născut. De cele mai multe ori farfuriile conțineau un ou fiert, biscuiți și o felie de parizer.„Hai ca mi-am luat câteva minute sa vă arăt cam cum e viața la Spitalul Odobescu, din Timișoara.
"Sunt aici internată de două săptămâni cu fetițele premature și am ales acest loc din cauza experienței traumatizante pe care am avut-o la spitalul Bega din Timișoara, unde l-am născut pe primul copil, cu personalul și nu numai...
Să vă prezint meniurile de la micul dejun și de la cină și vă las pe voi să decideți dacă mămicile operate și cele care au născut natural își pot lua din acest meniu fier, calciu și alte vitamine necesare pentru a se întrema și a-i putea hrăni pe nou-născuți corespunzător.Hai că eu stau cât de cât aproape de spital, mai primesc mâncare de acasă, mai cumpăr ceva, mai comand, însă 80% din mămicile de aici, și unele stau în spital pana la 3 luni chiar, nu își permit nici să cumpere un pachet de șervețele umede pentru bebeluși”, a scris femeia.
Comentariile nu au întârziat să apară: „Au rupt biscuiții in două ca să pară mai mulți”. „Gust amar îți lasă în gură. Și la propriu și la figurat. Cred că din toate pozele acelea, doar cu oul aș rămâne…"