MENIU

Membru în Comisia de anchetă a alegerilor din 2009: Kovesi nu ar trebui să se se prezinte la audieri

<p>Kovesi&nbsp;</p>

Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Laura Codruţa Kovesi, nu ar trebui să vină la Comisia parlamentară de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009, susţine deputatul liberal Nicolae Neagu, membru supleant al acestei comisii. 

Întrebat marţi, într-o conferinţă de presă, dacă prezenţa Laurei Codruţa Kovesi ar fi utilă la Comisia de anchetă, unde este membru supleant, deputatul Nicolae Neagu a declarat: "Doamna Kovesi, eu personal nu cred că ne va spune altceva decât ce ne-a spus în materialul scris. Şi atunci, doar faptul că vine să o vedem şi ne spune acelaşi lucru, pentru ceea ce trebuie să facă comisia, nu pentru ce vrea să facă cineva utilizând comisia în plan mediatic, pentru ce trebuie să facă comisia în litera comisiei, este suficient materialul scris", potrivit Agerpres.

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, nu s-a prezentat, până acum, la Comisia parlamentară de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009, dar a trimis o scrisoare membrilor comisiei, în care spune că a luat la cunoştinţă obiectivele comisiei. 

Nicolae Neagu este membru supleant al Comisiei de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009, din partea PNL. Deputatul liberal a afirmat, marţi, că, "este nejustificat a ancheta ceva ce între timp fie a fost reglementat ulterior prin modificări legislative, fie ca pe procedură penală, ca posibilă fraudă a alegerilor prezidenţiale din 2009, Parchetul General a închis dosarul."

Mai multe articole despre:
alegeri Kovesi anchetă dosar