MENIU

Medicii trag un semnal de alarmă: IVERMECTINA are efecte cancerigene, cardiovasculare și NU este recomandată oamenilor 

Farmaciile veterinare sunt golite în ultima perioadă de Ivermectină de teama provocată de COVID-19. Medicamentul este de uz veterinar, dar în spațiul public circulă, eronat, informația că ar putea preveni infecţia cu noul coronavirus. Medicii avertizează că în cazul administrării la oameni a Ivermectinei, pe lângă gravele efecte cancerigene sunt și cele cardiovasculare. Farmaciștii și medicii veterinari avertizează că administrarea medicamentului de uz veterinar la oameni este contraindicată. 

 

Avertismentele medicilor în cazul IVERMECTINEI se înmulțesc. Medicamentul antiparazitar este folosit în cazul animalelor, nefiind aprobat la nivel european pentru uz uman.

„Fără aprobarea agenției medicale europene nu avem baza legală de a da un medicament. Toate discuțiile au aparut dupa protocolul apărut în SUA despre tratament. În momentul în care îl folosim, trebuie folosit preparatul de uz uman, și nu veterinar, și la recomandarea medicului infecționist, numai când România și Uniunea Europeană îți dau undă verde pentru utilizare, inclusiv pentru COVID-19. Și studii care să arate statistic daca este benefic trebuie să existe la bază”, a explicat, miercuri, la Realitatea PLUS, medicul infecționist Carmen Dorobăț, de la Spitalul de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva” din Iași.

Ce efecte pot exista la oameni în urma administrării Ivermectinei

Printre efectele grave în cazul administrării Ivermectinei sunt cele cancerigene, pe lângă stări de greață, vomă, diferite erupții pe piele. 

„La administrarea preparatului de uz uman pot fi modificari ale electrocardiogramei, la cei cu afecțiuni cardiace, a leucogramei, tranzitorii, dar și reacții alergice. Fără sfatul unui medic cu experiență în tratamentul antiinfecțios, nu putem recurge la tratamentul cu acest medicament, și absolut după aprobări (ale agentiei medicamentului - n.red.)”, a mai avertizat medicul infecționist Carmen Dorobăț.

Medicul veterinar Alexandru Vițălaru a declarat, tot miercuri, la Realitatea PLUS, că „este clar că un medic veterinar nu are nici competența legală, nici nu are voie să comercializeze acest produs pentru uz uman. Chiar s-au eliberat acum reglementări foarte clare în ceea ce privește Ivermectina.

Citește și AVERTISMENT OFICIAL privind IVERMECTINA! Poate avea efecte din cele mai grave asupra oamenilor

În România, astăzi, sunt doar pentru utilizarea la animale. Iar foloisrea la oameni se face numai pe baza unui consult. Nu putem elibera doze niciunei persoane pentru uz la domiciliu, mai mult, pentru propria persoana sau la terțe persoane. 

Acest medicament nu este autorizat de Agenția Europeană a Medicamentului. Sunt studii care au pornit din Australia, SUA, dar nu sunt finalizate. Ca efecte secundare, e foarte posibil să fie mai grave decât reacțiile la Ivermectina de uz uman”.

Studii asupra Ivermectinei în tratamentul COVID au fost făcute în SUA, unde medicamentul este autorizat și pentru uz uman, dar nu sunt concludente în acest moment. Agenția americană pentru alimente și medicamente FDA nu a aprobat Ivermectina ca tratament împotriva infecției cu noul coronavirus. 

Dragoș Damian anunța încă din decembrie 2020 că Terapia Cluj va aduce în România, în luna ianuarie 2021, 10.000 de tablete de Ivermectină, pe lângă cele peste 700.000 de tablete de Favipiravir (FluGuard) aduse de anul trecut în țară. Medicamentul FluGuard (Favipiravir) va fi produs în România, din luna aprilie 2021 de Terapia Cluj, în colaborare cu o altă companie farmaceutică locală.

Potrivit CEO Terapia Cluj, cele 10.000 de tablete de Ivermectină urmează să acopere tratamentul pentru aproximativ 1.000 de pacienți și va fi donată unităților medicale care tratează pacienți cu COVID-19, anunța Dragoș Daiman în ultima lună a anului trecut.