MENIU

Medicamentele pentru animale se vor putea lua doar cu REȚETĂ. Ce a dus la această decizie radicală luată de autorități

Medicamentele pentru animale se vor putea lua doar cu REȚETĂ. Ce a dus la această decizie radicală luată de autorități/ Profimedia

Medicamentele pentru animale vor putea fi procurate doar cu acordul medicului veterinar în baza unei rețete. Decizia vine după ce numărul de cazuri de copii deparazitați cu soluții pentru animale și care au ajuns în comă la spital a crescut simțitor. Pe de altă parte fermierii sunt de părere că această decizie îi va face să piardă animalele din gospodării deoarece le este foarte greu să se deplaseze până la medicii veterinari pentru rețete. 

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară a propus interzicerea vânzării soluțiilor pentru deparazitarea animalelor în farmaciile veterinare. Măsura vine după ce tot mai mulți copii au ajuns în comă la spital după ce au fost spălați pe cap anti-păduchi cu soluții pentru animale.

Vânzarea insecticidelor pentru deparazitarea animalelor, interzisă în farmaciile veterinare

Decizia nu este privită însă cu ochi buni de fermieri.

Fermier: Cand e ceva, mergem la farmacie pentru paraziti, pentru...

Reporter: Acum nu o sa mai puteti sa faceti asta, mergeti la veterinar.

Fermier: Si ne da reteta sa mergem mai departe?

Reporter: Credeti ca o sa fie mai costisitor?

Fermier: O sa fie mai multa umblatura pentru noi. 

"Sunt multe farmacii care mai valorifică medicamentele antiparazitare către crescătorii de oi. Trebuie să recunoaştem următorul lucru, nu orice medicament se aplică oricând şi aici trebuie să ţinem cont de remanenţă", a declarat Teodor Harabagiu, director DSVSA Botoşani.

Alertă într-o localitate din județul Maramureș! 3 persoane, la spital după ce s-au intoxicat cu o soluție de deparazitare pentru oi

"Ei bine, eu nu spun că aceste reţete sau diagnostice sau anumite medicamente să nu fie distribuite de medicul veterinar sau farmaciile autorizate la recomandarea medicului veterinar", spune Ionică Nechifor,  director Staţiunea de Cercetare Popăuţi.

O nouă tragedie cauzată de inconștiența adulților. Fetiță de 3 ani, spălată de părinți cu soluție petru oi. Micuța a decedat

O alternativă ar fi achiziționarea medicamentelor de la medicul veterinar, un lux pe care puţini fermieri şi-l pot permite. 

Un adolescent de 16 ani a murit intoxicat cu o substanță folosit pentru animale. Părinții tânărului au ajuns și el la spital: anchetă uriașă