Medicament anti-Covid administrat prin inhalare. Descoperire promițătoare a cercetătorilor de la Universitatea din Pittsburg
Oamenii de știință de la Universitatea din Pittsburgh au creat un medicament împotriva noului coronavirus, care are la bază un anticorp de zece ori mai mic decât dimensiunea normală. Aceștia au izolat ”cea mai mică moleculă biologică” și au observat că ”a neutralizat complet și specific Sars-Cov-2”. Medicamentul experimental ar putea fi administrat prin inhalare sau prin plasturi adezivi țepoși.
Medicamentul respectiv, denumit Ab8, s-a dovedit eficient în prevenirea și tratarea infecției cu noul coronavirus la șoareci și hamsteri. La testele inițiale, chiar și la doza cea mai mică, a redus de zece ori numărul virusurilor infecțioase la șoareci, în comparație cu cei care n-au primit tratamentul. Oamenii de știință de la University of Pittsburgh School of Medicine (UPMC) spun că medicamentul are potențial nu doar să vindece infecția, ci să o și prevină și că nu ar acționa asupra celulelor umane.
”Ab8 nu numai că are potențial ca terapie pentru Covid-19, dar poate fi folosit și pentru a-i feri pe oameni de infecția Sars-Cov-2”, a anunțat John Mellors, coautor și șef al diviziei de boli infecțioase UPMC. ”Anticorpi de talie mai mare au fost eficienți împotriva altor boli infecțioase și au fost bine tolerați, dându-ne speranța că poate fi un tratament eficace pentru pacienți cu Covid- 19 și pentru protecția celor care nu au avut boala și nu sunt imuni”, a adăugat medicul.
Cercetătorii spun că în administrarea medicamentului ar putea fi folosite metode alternative, precum inhalarea sau plasturele adeziv țepos.”Dimensiunea mică permite să fie dat ca un medicament inhalat sau intradermal, mai degrabă decât prin injecție intravenoasă, cum este cazul anticorpilor monoclonali aflați în prezent în dezvoltare”, se arată în raportul acestora.
”Pandemia Covid-19 este o provocare globală cu care se confruntă omenirea, dar știința biomedicală și creativitatea umană sunt capabile să-i facă față”, a conchis optimist dr. Mellors, citat de hotnews.