MENIU

Material lemnos de peste 200.000 de lei, descoperit fără acte la o firmă din Neamț

Material lemnos de peste 200.000 de lei, descoperit fără acte la o firmă din Neamț

Miercuri, polițiștii au efectuat verificări la o societate cu profil silvic și au confiscat valoric 225.073,90 de lei, în cadrul acțiunii desfășurate pentru protejarea fondului forestier.

La data de 9 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției orașului Bicaz au acționat pentru  verificarea provenienței, prelucrării, depozitării şi valorificării lemnului, precum și pentru verificarea legalității transportului materialului lemnos.

Astfel, la o societate comercială din Bicaz cu obiect de activitate în domeniul forestier, au fost efectuate verificări privind existența concordanţelor dintre stocurile faptice şi cele scriptice ale societăţii precum şi legalitatea modului de întocmire şi eliberare a documentelor cu regim special din domeniul silvic.

În urma verificărilor de specialitate efectuate în colaborare cu polițiștii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice s-a constatat că agentul economic a expediat un volum de 717,26 m.c. de materiale lemnoase de diferite esenţe şi sortimente, în valoare de 225.073,90 de lei, prin intermediul a 31 de avize de însoțire secundare din care nu rezultă provenienţa legală certă a materialelor lemnoase expediate. Citește continuarea pe realitateadeneamt.net.

Mai multe articole despre:
Neamt