Măsură fără PRECEDENT luată de Rusia împotriva țării noastre. Ce se întâmplă cu ambasada României la Moscova
Pentru că nu poate purta un conflict direct cu România, fiind stat NATO, Rusia atacă prin mijloace diplomatice. Motiv pentru care, Kremlinul a decis ca ambasada României de la Moscova să aibă cote pentru numărul de membri ai personalului instituțiilor diplomatice și consulare.
"În data de 3 august, însărcinatul cu afaceri al României în Federaţia Rusă, Cosmin Constantin Ioniţă, a fost convocat la Ministerul rus de Externe, unde i-a fost înmânată o notă din partea ministerului privind introducerea de cote pentru numărul de personal al instituţiilor diplomatice şi consulare ale României în Rusia, ca răspuns simetric la limitele impuse Ambasadei Rusiei la Bucureşti şi Consulatului General al Federaţiei Ruse la Constanţa", a precizat instituţia diplomatică a Federaţiei Ruse.
"Luând în considerare politica neprietenoasă dusă cu consecvenţă de autorităţile române faţă de Federaţia Rusă, îndreptată inclusiv spre crearea unor obstacole artificiale şi prin nimic justificate în calea funcţionării reprezentanţei diplomatice şi a instituţiei consulare ale Rusiei în România, MAE (rus) îşi rezervă dreptul de a lua măsuri suplimentare de răspuns, adecvate situaţiei create ca rezultat al acţiunilor Bucureştiului", se subliniază în comunicatul Ministerului de Externe rus.
La 8 iunie, Ministerul de Externe al României a informat asupra deciziei autorităţilor de la Bucureşti de a reduce personalul diplomatic şi tehnico-administrativ al Federaţiei Ruse în România prin limitarea numărului acestuia la un nivel apropiat de cel al reprezentării diplomatice şi tehnico-administrative a României în Federaţia Rusă, conform unui comunicat al MAE român.
Astfel, numărul total de posturi diplomatice şi tehnico-administrative ale Federaţiei Ruse din România a fost redus cu 61%, iar numărul efectiv de personal cu 55,5%, precizează MAE.
Ulterior, MAE a transmis că 40 de angajaţi ai Ambasadei Rusiei la Bucureşti, împreună cu membrii de familie, urmează să părăsească teritoriul României la bordul unei aeronave civile aparţinând unei companii aeriene ruseşti.
Măsura a fost adoptată în conformitate cu prevederile art. 11 alin. 1 al Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice din 18 Aprilie 1961 ("În lipsa unui acord explicit asupra misiunii, statul acreditar poate cere ca acest efectiv să fie menţinut în limitele a ceea ce el consideră ca rezonabil şi normal, având în vedere împrejurările şi condiţiile existente în acest stat şi nevoile misiunii în cauză") şi reflectă nivelul actual al relaţiilor bilaterale, reduse drastic de România după declanşarea de către Federaţia Rusă a războiului de agresiune împotriva Ucrainei, se arăta în comunicatul MAE.
”Ministerul Afacerilor Externe informează că însărcinatul cu afaceri a.i. al Ambasadei României la Moscova a fost convocat astăzi, 3 august 2023, la MAE rus. În cadrul întrevederii, partea rusă a informat în legătură cu introducerea de cote identice privind numărul personalului diplomatic şi tehnico-administrativ al României în statul de reşedinţă, în corespondenţă cu decizia autorităţilor române din data de 8 iunie 2023 prin care a fost limitat numărul personalului Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti”, a transmis, joi, MAE.
Potrivit sursei citate, măsura nu afectează personalul diplomatic şi administrativ al României aflat la post în Rusia.
”Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că întreaga responsabilitate pentru adoptarea măsurilor recente de reducere a numărului de agenţi diplomatici şi funcţionari tehnico-administrativ în relaţia bilaterală aparţine exclusiv părţii ruse, în condiţiile continuării războiului ilegal de agresiune în Ucraina şi a creşterii riscurilor de securitate în regiunea Mării Negre”, a adăgat ministerul.
În 8 iunie, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost informat cu privire la decizia autorităţilor române de a reduce personalul diplomatic şi tehnico-administrativ al Federaţiei Ruse în România prin limitarea numărului acestuia la un nivel apropiat de cel al reprezentării diplomatice şi tehnico-administrative a României în Federaţia Rusă. Astfel, Federaţia Rusă trebuia să reducă numărul de posturi din România cu 51 de poziţii - adică cu 21 poziţii de diplomat şi cu 30 de poziţii de personal tehnico-administrativ, respectiv să reducă personalul aflat efectiv la post în ţara noastră cu 40 de persoane - adică cu 11 diplomaţi şi cu 29 de persoane aparţinând personalului tehnico-administrativ.