Măsură fără PRECEDENT: jurnalișii de la 3 mari publicații americane, expulzați din China
Aflată deja într-o puternică perioadă de escaladare a tensiunilor dintre cele două superputeri, China a anunțat, marți, că va expulza jurnaliștii americani care lucrează pentru New York Times, The Wall Street Journal și The Washington Post. De asemenea, a solicitat ca respectivele publicatii, precum si revistele Voice of America si Time, sa furnizeze guvernului chinez informatii detaliate despre operatiunile lor, relateaza New York Times.
Anunțul făcut de Ministerul Afacerilor Externe al Chinei a venit la doar câteva săptămâni după ce administrația Trump a limitat la 100 numărul de cetățeni chinezi care pot lucra în Statele Unite pentru cinci organizații de știri chineze controlate de stat, considerate pe scară largă drept puncte de propagandă.
În acest context, China le-a solicitat jurnaliștilor americani ai celor trei organizații de știri ale căror acreditări urmează să expire anul acesta „să notifice Departamentul de Informații al Ministerului Afacerilor Externe în termen de patru zile calendaristice începând de astăzi (17 martie) și să înapoieze cardurile de presă în termen de zece zile calendaristice.” Aproape toți jurnaliștii din China ai celor trei organizații de presă mai sus menționate au acreditările de presă cu termen de expirare în acest an.
Măsurile nu se opresc însă aici. Potrivit informării remise de autoritățile chineze, jurnaliștii americani care lucrează acum în China continentală „nu vor avea voie să continue să lucreze ca jurnaliști în Republica Populară Chineză, inclusiv în regiunile sale speciale din Hong Kong și Macao”. Cele două teritorii sunt semiautonome și, cel puțin în teorie, oferă o libertate a presei sporită față de restul continentului.
Un purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe a declarat că deciziile "sunt contramăsuri total necesare și reciproce pe care China este obligată să le ia ca răspuns la opresiunea nejustificată pe care organizațiile media chineze o experimentează în SUA”. Oficialul a acuzat, de asemenea, Statele Unite că, prin măsurile luate, au fost vizate „ exclusiv organizațiile media chineze”, adăugând că deczia în acest caz a fost „condusă de o mentalitate din timpul Războiului Rece”.
Noile limitări impuse de administrația Trump au obligat efectiv 60 de angajați chinezi din cinci organizații de știri administrate de stat să părăsească țara.