Mașină cu trei români, implicată într-un grav accident de circulație, în Italia
Grav accident de circulație petrecut astăzi pe șoselele din Italia. Vorbim despre o mașină în care se aflau trei români la bord și care a fost implicată într-un accident rutier petrecut în jurul orei 07:30, în Acate, provincia Ragusa. În urma impactului, unul dintre români a rămas încarcerat. Traficul în zonă a fost închis.
Potrivit primelor date oferite de carabinieri, mașina în care se aflau cei trei români s-a izbit violent de o dubă. Tragicul accident s-a petrecut chiar la intrarea în Acate, unul dintre românii aflați în autovehicul rămânând încarcerat, relatează stiridiaspora.ro.
Șoferul român a fost transportat în stare foarte gravă la spital. Totodată, pasagerul din dreapta mașinii și șoferul dubei au fost ușor răniți și transportați și ei la spital.
Traficul rutier în zonă a fost închis pentru o perioadă de timp.
Oamenii legii urmează să stabilească cu exactitate cum s-a petrecut accidentul și cine se face vinovat de producerea lui.