MENIU

Mărturisirile halucinante ale criminalului în serie. "Fata nu s-a speriat"

Alexandra

Criminalul în serie din Caracal, Gheorghe Dincă, a făcut declarații duminică seara în fața procurorilor DIICOT cu privire la ultima victimă, Alexandra Măceșanu, fata de 15 ani luată la ocazie.

După ce a recunoscut crimele, Gheorghe Dincă le va arăta astăzi procurorilor cum le-a ucis pe cele două fete. Criminalul va fi dus acasă la el pentru reconstituirea faptelor cutremurătoare.

Părinții Alexandrei au izbucnit în lacrimi când au auzit ce a mărturisit criminalul la ultima audiere. Potrivit criminalului, Alexandra și-a păstrat calmul, în ciuda faptului că și-a dat seama că urma să fie răpită și posibil violată.

"Vreau să merg la liceu, vă rog", povestește criminalul că i-a spus fata de 15 ani, conform surselor Libertatea. El a pornit mașina și, în scurt timp, a început s-o tragă de limbă. A urmat un dialog neclar, în care bărbatul a întrebat-o despre viața ei sexuală.

Fata a evitat discuția, din relatarea lui Dincă. Se afla pe locul din față, în dreapta șoferului de 66 de ani. Apoi, el i-a propus să facă sex, recunoaște bărbatul. Nu să facă sex în mașină, ci "să mergem într-un loc", i-a zis el.

Minora a refuzat și în acel moment, nervos, Gheorghe Dincă a oprit mașina. "Fata nu s-a speriat", povestește el. Alexandra s-a opus, dar "am lovit-o, i-am pus o șapcă pe cap și bandă adezivă pe ochi", a redat el scena.

În schimb, ce n-a recunoscut bărbatul este telefonul pe care l-a primit mama fetei joi, la ora 13, după ce Alexandra a sunat inutil la 112 și Dincă ar fi ucis-o. A fost un "telefon de liniștire", dat de un bărbat, care i-a spus mamei că Alexandra e bine și va pleca în Elveția, împreună cu el.

Mai multe articole despre:
criminal Caracal crime Caracal gheorghe dinca