MENIU

Mărturia unui român care a fost în moarte clinică: "Am văzut chipul lui Dumnezeu"

Un bărbat din Gorj povesteşte experienţa pe care a avut în urmă cu câţiva ani. Acesta susţine că a fost în lumea de dincolo, după ce a suferit un infarct în noaptea de Revelion. 

Gorjeanul Virgil Maftei, în vârstă de 64 de ani, a trecut printr-o experiență care i-a schimbat viața! Acesta spune că a fost în lumea de dincolo. Bărbatul a suferit un infarct, chiar în noaptea de Revelion dintre anii 2015-2016 și a fost în moarte clinică.

Virgil Maftei povestește că, în prima fază, a fost declarat mort, după care medicul Minodora Cârlogea l-a readus la viață. Acesta a povestit şi ce a văzut în timpul acesta.

"În primă fază era o lume frumoasă, cu câmpii și munți verzi, oameni frumoși și copii. Când am mers, parcă cineva m-a îndemnat să mă uit pe cer și am văzut un chip de om, ca și cum ar fi fost făcut din fum. Avea forma unui chip de om, dar totul era alb. Stătea pe un fotoliu cu toiagul în mâna dreaptă, iar lângă el, jos, era o persoană. Am realizat că într-adevăr este Dumnezeu. Omul de lângă El s-a uitat în dreapta lui și am plecat în direcția respectivă. Am mers. Am trecut pe lângă femei, bărbați și copii care munceau, zâmbeau și erau veseli. Nu înțelegeam limba lor. Era o lume foarte frumoasă. Am văzut la un moment dat o perdea, ca un fum cenușiu. Am observat că, totuși, este un drum care cobora. Curiozitatea m-a împins să merg pe acela drum, deși era semi întuneric. Era o lumină urâtă. Mergând, am văzut pe o parte și cealalta drumului pietruit, cu denivelări, clădiri joase, cu acoperiș drept. Vedeam mâini întinse și capete care ieșeau, iar când ajungeam în dreptul lor se retrăgeau. Mi-am dat seama că cereau un ajutor sau milă. În partea dreaptă erau femei, iar în cea stângă erau bărbații. Nu aveau haine. Femeile nu întindeau mâna, iar când ajungeam în dreptul lor se retrăgeau în întuneric. Am mers mult și parcă coboram. La un moment dat m-am întrebat ce caut eu pe aici și de ce nu mă întorc. M-am întors. Mergeam cu greu. Mi se părea că panta este mult mai dificilă. Am ajuns cu chiu și vai în apropierea acelei perdele. Am căzut și m-am târât pentru că trebuie să ajung acolo. Am ajuns. Jumătate eram în lumea frumoasă și cealaltă jumătatea în lumea cealaltă. Parcă nu aveam forța să mai trec. Ceva parcă mă trăgea înapoi. Dincolo, în dreapta mea era o femeie. M-am uitat la ea și mi-am recăpătat puterile. Am reușit să trec. Am început să merg. Am văzut din nou chipul lui Dumnezeu, care nu a făcut niciun gest. Cel care era jos nu vorbea, dar îmi făcea semn cu privirea sau cu capul. Am luat-o în direcția pe care mi-a indicat-o, unde se afla și femeia respectivă. Treceau pe lângă mine copii care zâmbeau. Când am ajuns în dreptul ei s-a tras. Era chiar în dreptul perdelei de nor cenușiu prin care intrasem. A apărut mâna stângă cu halatul de culoarea albă și manșeta verde. A pus mâna pe mâna mea dreaptă și m-a tras. Mi-a spus: «Hai încoace! Nu ai ce căuta acolo»”.

Virgil Maftei spune că încearcă le povestească celor pe care-u cunoaște experiența prin care a trecut, dar cei mai mulți nu-l cred. 

Sursa