MENIU

Mărturia mamei copilului de 2 ani salvat din fântână. Cum a căzut micuţul în puţul de 16 m

Mama copilului salvat a povestit că a intrat până în casă, timp în care copilul care se juca împreună cu sora în vârstă de trei ani a căzut.

Femeia, însărcinată în luna a opta, a fost internată la spitalul din Roşiorii de Vede, după ce i s-a făcut rău de mai multe ori şi a avut un atac de panică marţi.

„Am intrat până în casă şi când am ieşit el căzuse. Nu am putut să mai fac nimic” a spus mama la ieşirea din spital. Tatăl copilului se află la spitalul Grigore Alexandrescu din Bucureşti, unde este internat micuţul, informează Adevărul.ro.

Noi DETALII despre micuţul de 2 ani salvat după 11 ore în fântână - stare GRAVĂ, dar stabilă

Copilul în vârstă de un an şi nouă luni este în stare generală critică, a ajuns intubat şi ventilat mecanic la spitalul Grigore Alexandrescu din Bucureşti şi a avut nevoie de resuscitare după un stop cardiac, potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Grigore Alexandrescu din Capitală, Raluca Alexandru.

Diagnosticul medicilor este de hipotermie severă, copilul fiind pe suport ventilator şi perfuzii de rehidratare. Acesta este internat pe secţia de terapie intensivă.

Mai multe articole despre:
0 copil Teleorman fântână